[HoratiuM]

În prealabil postat de catalin2

Fiecare cu ideile lui, cateodata se mai nimereste si cate una buna. Prea multa filozofie.

catalin2, am considerat la un moment dat că e o mare greşeală să iau în serios un om care se raportează la doctrina şi teologia creştină ca la o colecţie de reţete şi care nu e capabil să-şi gestioneze propriile contradicţii şi propria lipsă de cultură — chiar şi mai ales teologică. Pretinzi că eşti creştin. Dar faci imense deservicii creştinismului deoarece îi manipulezi adevărul şi îl distorsionezi după bunul tău plac.

Şi, dacă tot veni vorba de gnosticisme, cred că ţi-am arătat o dată, pe alt thread, care sunt consecinţele (eretice) ale „interpretării” după care „doar ortodocşii se vor mântui”. Asta, făcând economia „aventurii” tale pe domeniul „interpretării” conceptului de har unde ai frizat iarăşi erezia.

Ai mai făcut, de atunci încoace, o serie întreagă de tumbe noetice în răspăr nu doar cu teologia, dar şi cu logica în condiţiile în care continui să pozezi, cu o emfază declaratorie plusată fără tresăriri, în „campionul” apărării credinţei creştine „corecte”; aceasta, în acelaşi timp în care literalismul biblic, reproducerea mecanică şi paratactică a catehismului de pe internet, frauda paralogismului de autoritate şi narcisismul corectitudinii ce-şi maschează incoerenţele îndreptând acuza asupra celorlalţi au devenit definitorii pentru stilul tău „polemic”.

Te sfătuiesc să laşi pe alţii, mai vrednici, să se ocupe de interpretări teologice şi ale catehismului pentru că discursul tău te poartă la limita ereziei. Theos şi Logos sunt instanţe care nu se pretează unui acces simplist şi marcat de jaloanele gândirii umane, aşa cum este „accesul” tău. Ele se află dincolo de raţiunea umană formală care mai operează necritic cu principiile formale ale gândirii. Iar tu o faci copios, distorsionând adevărul teologic şi reducându-l la o sumă de tranzitivisme, adică de banalităţi şi platitudini autoedificatoare.

M-ai „acuzat” de câteva ori cum că aş avea „propria mea filosofie”. Asta, în condiţiile în care ai demonstrat o foarte precară cunoaştere a logicii, a filosofiei şi a teologiei, deopotrivă. Ca să-ţi dau un exemplu în 3 puncte:

1. Tu crezi că accesul la adevărul ortodoxiei se poate face direct, fără nici o mijlocire hermeneutică. Mai mult, ai impresia că acest „acces” e singurul legitim, restul tentativelor de a ne raporta la creştinism, prin concepte, prin interpretare şi chiar prin concepte filosofice fiind doar o transformare a doctrinei creştine în „filosofia proprie” a unui particular. Deci, ar urma că orice interpretare este de un subiectivism ilegitim şi trădător.

2. Dar, cu puţină atenţie, oricine poate vedea că însăşi opţiunea ta în favoarea unei atari atitudini în teologie este, şi ea, tot o interpretare. Prin urmare, însăşi poziţia ta e marcată de acelaşi relativism subiectiv pe care-l acuzi la ceilalţi (în speţă, la mine). În alţi termeni, tu te afli pe poziţia celui care spune: „afirmaţia ta e doar o părere”, condiţii în care şi afirmaţia sa este tot „doar o părere” (deci şi cea după care afirmaţia preopinentului e „doar o părere”).

3. Vei începe să spui, probabil, că tu eşti scutit de o asemenea poziţie parţială, subiectivă, pentru că tu „te raportezi la credinţa creştină aşa cum este ea”. Dar vei omite că tu şi credinţa creştină nu vă aflaţi pe poziţie de identitate totală şi, prin urmare, nu ai cum să ştii cu adevărat ce este această credinţă în mod nemijlocit, prin simpla parcurgere a textelor ei. Căci textele ei manifestă sensuri, semnificanţi, iar nu informaţii sau date cibernetice pe care să le asimilezi prin simpla parcurgere, aşa cum face un calculator şi care, tocmai de aceea, nici nu are acces la datele parcurse. Ci ai şi tu nevoie, ca toată lumea, de acces înţelegător la aceste texte, adică acces conceptual. Or, orice concept uman este prin definiţie o interpretare. Dacă ai fi dispreţuit filosofia mai puţin, poate ai fi avut ocazia să cunoşti un adevăr filosofic atât de banal. — Niciodată omul nu are acces la Real aşa cum acesta este în sine. Altfel, ai fi una cu Dumnezeu, — iar nu prin participare, ci prin substanţă.

Deci, decât dacă nu cumva vrei să credem că eşti Însuşi Atotputernicul încât să ai justificarea infinită, fără rest a oricărei afirmaţii în chiar afirmaţia făcută, va trebui să te mulţumeşti şi tu cu statutul de muritor failibil şi care face interpretări ca toată lumea, deci care are şi el un rest, ceva care îi scapă; adică un inconştient. Dacă, însă, vei nega faptul că ai o astfel de lipsă, atunci vei ajunge în postura forcluzatului traumatizat de propriul său refuz inconştient la adresa a ceea ce îl depăşeşte, adică de propria sa forcluziune: adică nu te vei deosebi de un simplu necredincios.

În sfârşit, între noi fie spus, obiectul filosofiei şi teologiei e acelaşi — o ştie oricine a studiat serios cele două domenii. Majoritatea Sfinţilor Părinţi ştiau filosofie foarte bine şi au fost eminenţi filosofi şi au făcut eminente interpretări la Scriptură, nu s-au mulţumit s-o repete prosteşte, tocmai pentru că şi-au făcut propria reducţie şi şi-au acceptat failibilitatea şi lipsa.

Tu înţelegi greşit smerenia: ai impresia că a fi smerit înseamnă un fel de fraudă pioasă prin care îţi delegi mereu responsabilitatea înţelegerii către o instanţă proiectată mereu în afara ta, unei Biserici care ştie mai bine decât tine şi care îţi asigură căldiceala lipsei tale de curaj, asumând în locul tău povara propriilor tale decizii. Îţi scapă că Biserica e formată tot din oameni, nu din extratereştri, că dacă tu nu înţelegi prin propriul tău intelect Scriptura nimeni nu o va face în locul tău, după cum nimeni nu va fi creştin în locul tău şi că Duhul suflă numai asupra celor care Îi răspund. — Adică Duhul suflă numai asupra celor care au curajul de a fi responsabili şi de a-şi asuma înţelegerea, numai asupra celor care au curajul de a asuma că trebuie să fie creştini prin ei înşişi, iar nu prin delegaţie. Dumnezeu nu e interesat de cei lipsiţi de curaj şi responsabilitate, oameni care nu sunt capabili să trăiască decât prin delegaţie. Pentru că Dumnezeu ne-a creat după Chipul şi asemănarea Sa, deci ca să îndrăznim să fim liberi şi să avem curajul fiinţei noastre. Iar nu pentru a ne ascunde după fuste, fie ele şi arhiereşti.

Vei întreba, poate, care este, atunci, adevărul, dacă suntem cu toţii marcaţi de relativismul subiectiv. Îţi pot răspunde că, în momentul în care observi marcajul subiectiv asupra tuturor, tu deja ai ieşit din relativitate. Prin urmare, da, Adevărul este universal, nu particular şi, la limită, absolut, nu relativ. Însă, dacă e absolut, atunci fă bine şi acordă-I acest statut şi acceptă paradoxul infinităţii faţetelor Sale în acelaşi timp cu unicitatea Lui. Şi acceptă că Adevărul nu este ceea ce eşti tu dispus să-I recunoşti că ar fi să fie. Iar asupra dialecticii speculative privitoare la problema Adevărului absolut, ai fi putut să ocoleşti o bună parte din propriile tale rătăciri dacă n-ai fi dispreţuit atât filosofia, care, înainte de toate, te învaţă să gândeşti lucrurile pe care nu le poţi atinge cu mâna. (Opţiunea ta antifilosofică te poartă, fără să ştii, către un materialism inconştient, alt simptom al idiosincraziilor anti-hermeneutice pe care le ai.)

Paradoxul este că tocmai cei care cred că sunt creştini „corecţi”, deci că ei urmează la literă (litera ucide!) „adevărul” creştinismului, vor deveni cei mai arbitrari şi mai subiectivi „gardiani” ai unei pseudo-discipline ai cărei actori şi sufleuri vor fi mereu ei înşişi. Cu cât mai stăpân pe „litera” creştinismului te vei crede, cu atât mai tare litera te va trăda şi vei transforma creştinismul în apanajul unor „adevăruri” de talie personală...

Dacă ăsta e ţelul tău şi te mulţumeşte, dă-i înainte. Dar te rog să-mi laşi postările în pace pe viitor. Altfel riscăm să intrăm în discursuri paralele: adică schimburi la fel de seci şi lipsite de miză pe cât sunt cele cu ateii de pe forum sau de aiurea.