Citat:
Īn prealabil postat de cozia
Mihaela, parerea mea este sa nu te grabesti sa iei vre-o hotarire pripita. Pe acest forum bintuie un spiril liberal-feminist care una si buna stie: -"Du-te la Tribunal, politie, DIVORT, nu mai sta pe ginduri"...si ti-ai face un mare serviciu sa le ignori tocmai pe motiv ca trebuie sa te gindesti la copii, subiect la care o sa revin.
Pe de alta parte, din exemplu dat de tine nu se poate intelege cit de mare este problema ta, nimeni de aici nu este in masura sa inteleaga ce se petrece, insa din mindrie, cum aud un zvon cum sar imediat cu sfaturile de despartire. Cel mai bine asa cum ti s-a sugerat de catre unii este sa te duci la un Duhovnic, sa STATI MAI MULT de vorba cu el, nu asa in treacat, iar de sfaturi de pe internet stai departe, deoarece sunt multi suferinzi care, fara sa-si dea seama, se uita in oglida cind iti vorbesc...
Copiii:
Eu lucrez cu foarte multi copii din familii despartite si-ti spun cu mina pe inima sa nu faci prostia sa divortezi doar pentru o palma(chiar si doua) ocazionala, certuri, abuz verbal.
Cu multa tristete in suflet vad cum majoritatea copiiilor cu parinti divortati sau separati sunt pur si simplu DEVASTATI sufleteste. Este o suferinta CUMPLITA cum numai cineva care a trecut in copilarie prin asa ceva, si face efortul sa-si aminteasca poate intelege. Nu exista cuvinte care sa descrie sentimentul efectiv ca de moarte, de iad, fara exagerare prin care trece copilul cind un parinte isi face bagajul si pleaca, mai ales daca copiii au tinut mult la el/ea. Iti spun din ce am vazut si auzit din guritele lor cind ni se destainuiesc si pling. Asta este un aspect. Altul este cel IREVERSIBIL, al sechelelor si gravelor dereglari de comportament( in rau, social) in urma acestui soc sufletesc, iar daca unii se bucura initial ca copilul lui nu are nimic si nu are nici o dereglare PREA mare, se inseala amarnic. Unii copii stiu sa ascunda si imping aceste stari cumplite cit mai adinc in subconstient, insa dupa un timp explodeaza intr-un fel sau altul ...si nici atunci, parintele care a ramas in egoismul feroce de care des da dovada, va nega ca ceva este in neregula cu copilul sau....sunt multe de spus dar eu una iti spun si te implor
NU DIVORTA, asa bun rau cum este, tine-l pe aproape, exista legaturi sufletesti intre copil si tata care nu se vad, si nevazindu-le tindem sa credem in orbirea noastra ca ele nu exista si deci nu sunt asa de "vitale" si putem sa-l trimitem la "plimbare"
|
Violenta se cam reduce, in reprezentarea cotidiana, la aspectele ei fizice si la injuraturi. Dar exista o violenta (sau agresiune) mult mai perfida si distrugatoare: cea pe plan psihologic, ascunsa cu multa viclenie sub masti de vorba asezata si cuminte. La care unii reactioneaza cu violenta fizica, fiind mult mai afectati decat cei care au incasat-o fizic.
Regretabile sunt toate formele de violenta. Traim intr-o lume violenta si e greu sa punem un zid intre lumea in care convietuim si casa noastra.
Desi apare ca manifestare doar la un om, uneori violenta e creatia mabilor sau a mai multor oameni. Un barbat violent poate fi victima unei serii nesfarsite de acte violente exercitate asupra lui. Si cade si el, la un moment dat, in pacatul violentei. Judecam efectul dar lunga serie cauzala o neglijam. Este drept? Este rational?
Apoi, chiar partenerul victimizat este generator (constient sau, mai des, inconstient) al violentei agresorului. Sau pune picatura care umple paharul.
Deci, eu zic sa luam in calcul, atunci cand simtim ca partenerul a fost violent cu noi, partea noastra de participare la situatie. Inainte de a fi violent partenerul, cu siguranta atmosfera situatiei de viata "cocea" fructul actului violent.
Sa nu fim violenti cu cei violenti! Sa ne uitam la violenta noastra ascunsa, va rog. Poate ca un barbat violent a fost mai expresiv decat sotia lui care a preferat sa isi tina "sub pres" o lume de resentimente. Comunicarea sincera si calda duce la scaderea violentei.
Parintii duhovnicesti ne arata mereu spre noi insine, iar nu spre violenta aproapelui.