MariaB
Imi cer scuze pt. intarzierea cu care raspund.
Prima intrebare: in ce sens consider eu ca e important subiectul. In sensul ca daca ar exista dovezi rationale incontestabile, ar fi mult mai simplu. Am sti cu certitudine ca Dumnezeu exista si nu ne-am mai indoi. Eu unul, marturisesc, am momente de indoiala.
A doua intrebare: de ce consider ca e bine sa ne fie usor sa propovaduim. Nu stiu daca e bine sa ne fie usor, dar cu siguranta ar fi mai usor daca asemenea dovezi ar exista.
De ce imi e teama de acuze nefondate? Nu as putea spune ca mi-e teama. E mult spus teama. Insa multi din cei care nu credeau in Dumnezeu, m-au luat peste picior considerandu-ma un visator si m-au intrebat ce dovezi am.
Dvs. ati raspuns ca ratiunea nu poate sa ne duca la raspunsul acestei intrebari.
Dar stiti ca biserica catolica a afirmat ca se poate cunoaste cu certitudine pe cale rationala ca exista Dumnezeu.
Eu personal, ca ortodox, nu stiu care e pozitia bisericii mele pe aceasta tema, dar pe mine unul, nici un argument nu m-a incalzit ca sa zic asa.
Mai ales ca eu cred, ca toate argumentele, in ciuda aparentelor, sunt niste variante deghizate ale argumentului ontologic. E vorba de constiinta noastra si de modul in care ne raportam noi la Dumnezeu. Ca fiinte constiente de faptul ca existam, nu putem concepe existenta suprema decat tot ca pe o persoana constienta.
S-ar putea spune ca noi nu putem de fapt sa gandim ateismul.
Constiinta noastra cere un sens al ei si al lumii, iar acest sens, avand in vedere ca noi suntem fiinte constiente de propria noastra existenta, nu poate fi dat decat tot de o fiinta constienta de sine. Aceasta fiinta este Dumnezeu.
Numai ca in secolul 20, o seama de filozofi, numiti filozofi ai absurdului, au negat orice sens al lumii si al constiintei umane.
Atunci, in opinia mea, a devenit evident ca problema lui Dumnezeu si a sensului existentei e o problema de credinta. Intr-adevar, Dumnezeul pe care il concepem rational, este dupa chipul si asemanarea noastra, Dumnezeul nostru cel viu si personal.
Eu cred in El, sau cel putin ma straduiesc sa cred.
Insa nimeni nu poate dovedi ca constiinta mea care are nevoie de un Dumnezeu personal, nu e ea insasi o aberatie si o absurditate.
E o problema de credinta, sa crezi ca lumea si totul are un sens, ca tu insuti ai un sens.
Daca Dumnezeu este, acest sens exista. Daca nu, atunci totul se prabuseste in neant.
Dar noi trebuie sa credem si sa nadajduim ca odata vom gasi ceea ce cautam.
|