[Mihai36]

Da probabil a exagerat in unele privinte ca sa accentueze in altele.

Despre pedeapsa si iertare e mai complicat de vb , faptul ca sintem departe de Dumnezu este in sine o pedeapsa.
Uneori noi trebuie sa ne iertam pe noi insine ca sa putem fi iertati apoi si prin restul binecuvintarilor. Asta insemna sa constientizam ca am fost pusi la incercare si ca deacum treb sa invatab bine lectia, fara sa ne simtim vinovati dar sa cautam sa indreptam lucrurile implinind astfel pocainta.
Insa cea mai mare pedeapsa nu este cea prin moarte sau boala ci aceea prin decadere spirituala.
Apoi ce mai cred eu este ca omul chiar daca este ierat o anumita bucatica neiertata uneori tot mai ramine si ea necesita ispasire , am putea zice ispasire reparatorie. Asta ajuta sa inveti mai temeinic lectia respectiva.
Adica ai gresit fata de tine tu suferi ar daca ai gresit fata de altul macar si in parte ramii dator fata de el pina ajungi sa iti repari greseala macar si in parte. Un fel de karma cum ar zice cei din rasarit. care poate fi buna sau rea - dupa fapta si rasplata.
Un calugar sau preot spunea ca pedeapsa pentru betie este destramarea familiei si saracia.
Asa incit cea mai mare iertare este cea in care esti inaltat spiritual incit pacatele sa se lipeasca mai putin si tentatiile sa fie mult mai mici -pina la disparitie.
Stau si ma gindsc ca noi de la adam in coace nvatam intelepciunae prin bine si rau trecind prin ele nevoiti sa invatam a le deosebi si a alege ce e bun. Dar dupa sfirsitul Judecatii cind pe pamint nimic rau nu va mai fi inseamna ca nici pacate si nici tentatii asa incit vom invata doar prin bine si exemple pozitive iar raul doar asa la nivel teoretic in conditile in care gindul si constiinta ne va sta numai catre bine, simtind binele din tot sufletul .