Citat:
În prealabil postat de bogdan81
Cand spuneti ca se poate sti cu certitudine ca exista Dumnezeu, numai cu ajutorul ratiunii naturale, la ce fel de certitudine va referiti? La o certitudine de tip matematic.
Daca e asa, atunci ma indoiesc serios de asta.
Eu va voi spune deschis, si asta e doar o parere personala.
Il caut pe Dumnezeu, dar nu m-au putut niciodata linisti argumentele lui Toma de Aquino sau argumentul ontologic. Ele sunt argumente pentru cineva care deja crede in Dumnezeu.
Pentru cine nu crede, ele nu pot dovedi nimic.
Iar cine crede nu mai are nevoie de argumente, cel putin nu de acest tip.
Kant, un filosof care a facut si multe greseli, a avut dreptate cand a dat celebrele sale antinomii din Critica ratiunii pure. Ratiunea omului, singura, nu poate dovedi nici existenta, nici inexistenta lui Dumnezeu, tot asa cum nu poate spune daca spatiul si timpul sunt finite sau infinite, daca determinismul este adevarat sau daca exista liber arbitru.
Acestea sunt probleme de credinta.
Daca doriti, ma pot opri asupra argumentului care-l considera pe Dumnezeu cauza lumii, cauza prima. Lasand la o parte faptul ca fizica cuantica, prin experimentele care au evidentiat dubla natura a luminii si a materiei, unda-corpuscul, a pus sub semnul intrebarii notiunea de cauzalitate asa cum o intelegem noi, lasand asta la o parte, nu reiese de nicaieri ca trebuie abandonata, din punctul de vedere strict al ratiunii, ideea unui sir infinit de cauze, pentru a ne opri la o cauza prima. Mai mult decat atat, asa cum a aratat Kant, Dumnezeu nu poate fi gandit ca o cauza a lumii, deoarece de indata de facem asta, el isi pierde transcendenta devenind o cauza imanenta lumii.
Sunt crestin ortodox si nu stiu care este pozitia bisericii in aceasta privinta.
Aceasta e doar parerea mea personala.
Accept insa ca ma pot insela si astept argumente.
|
Argumentul ontologic nu este destinat să dea nemijlocit credința în Sfânta Treime. El ajunge numai la concluzia că există o Totalitate absolută în mod apodictic. Pentru concluzia că această Totalitate e Treimea, mai e nevoie de câteva considerații ale rațiunii speculative (
nu ale celei naturale).
Rațiunea speculativă nu vine decât prin deschiderea originară prin care Totalitatea este vizată. Dar asta deja înseamnă credință: adică abandonarea determinației din gândire și din intenționalitate sau reducția fenomenologică, eidetică și praxiologică. Deci argumentul ontologic nu este și nu a fost niciodată de resortul rațiunii formale (naturale).
În ce privește antinomiile kantiene, vă recomand o carte a lui Anton Dumitriu, „
Valoarea metafizică a rațiunii” (ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2001) unde veți găsi articolul „Antinomiile lui Kant”. Veți vedea că stringența logică a antinomiilor kantiene nu este atât de puternică pe cât pare (în ele Kant pune față-n față
concepte contrare, nu contradictorii). De asemenea, și Hegel, „
Știința Logicii” unde veți găsi rațiunea speculativă la lucru și depășirea formalismului transcendental kantian.
În ce privește experimentele fizicii cuantice care pun la îndoială principiul cauzalității, aș vrea să vă întreb ce înțelegeți prin aceasta? Cum credeți că se manifestă această contestare a cauzalității?