În prealabil postat de iustin10
Mie mi se pare ca cine cauta argumente rationale si filozofice ale existentei lui Dumnezeu,se refera mai mult la Dumnezeu ca fiinta ,la Dumnezeu -Tatal sa zicem asa,care nu poate fi cunoscut si vazut de nimeni.
Dar,de ce nu incercati sa transferati aceasta incercare de argumentare asupra lui Dumnezeu-Fiul ? Pentru ca totul devine copilaresc de simplu atunci. Ideea de Fiu al lui Dumnezeu apare in istorie cu putere,in acelasi moment cu intruparea acestui Fiu al lui Dumnezeu in om,in Iisus Hristos. Poate din aceasta cauza,ca a fost om ca si noi,ca l-am avut intre noi ,nu Il bagam in seama asa tare,si ne intrebam in continuare asupra a ceea ce nu putem stii : esenta lui Dumnezeu,fiinta Sa.
Pentru mine cel mai bun argument al existentei lui Dumnezeu sunt poruncile lui Iisus,de convietuire intre oameni, care vad ca se verifica in viata reala.Si care aduc un farmec nespus acestei vieti ,de zi cu zi.Atunci de ce sa ma mai intereseze fiinta lui Dumnezeu,aceea nevazuta,cind am pe Dumnezeul cel vazut si viu,in fiecare zi ,in tot ce fac eu sau ceilalti?
Iisus a spus "Eu sunt Calea Adevarul si Viata ,si nimeni nu ajunge la Tatal ,decit prin Mine"
Pai daca e asa,de ce sa caut alta cale spre Dumnezeu,in speta calea rationala,cind am aratata clar calea inimii ,in fiecare intimplare a vietii?
Oare cunoscind ca Fiul are dreptate in tot ce a zis despre sufletul nostru si desrpe relatiile cu ceialalti oameni si despre relatia noastra cu Dumnezeu,nu cunosc prin aceasta ca El este insusi Dumnezeu? Si atunci cum sa ma mai indoiesc de Cel pe care Il cunosc,caci il vad in tot ce mi se intimpla? NT abunda de pasaje care afirma exact acest lucru.De exemplu:
"Cel ce are poruncile Mele și le păzește, acela este care Mă iubește; iar cel ce Mă iubește pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu și-l voi iubi și Eu și Mă voi arăta lui. "
Si atunci de ce refuzam acest teren de alergare la indemina,si care ne duce cu siguranta catre Dumnezeu,si cautam potecile stincoase de munte,unde ne vom rupe picioarele?
|