Citat:
În prealabil postat de antoniap
Iata un concept ecumenist care incearca sa se impuna in biserici. "Dumnezeu ne iubeste oricum, indiferent cat de mult gresim. El nu ne pedepseste pentru pacate. El ne iubeste neconditionat."
Am crezut ca m-a lovit cineva cu o maciuca peste cap cand l-am auzit pe un preot, astazi, rostindu-l. Adica putem pacatui oricat, caci Dumnezeu nu Se supara?
Din cate stiu, cui datoram frica datoram si supunere.
Care e pasul urmator?
|
Cum ne-ar putea iubi Dumnezeu, altfel decat neconditionat, din moment ce este Iubire? Trebuie sa fim constineti ca faptele noastre nu pot limita si nici pune sfarsit iubirii dumnezeiesti.
Dar daca Dumnezeu ne iubeste neconditionat nu inseamna ca noi putem pacatui neconditionat, ca ni se da liber la pacat. Din contra, tocmai pe aceasta realitate, a iubirii lui Dumnezeu fata de noi, trebuie sa se intemeieze schimbarea mintii noastre, pocainta, in a dori sa nu mai ranim (sa nu mai refuzam) iubirea dumnezeiasca prin pacat.
Asa se face ca nu dorinta de a pedepsi a lui Dumnezeu, cum cred unii, face posibil iadul, cat refuzul nostru.