[anna21]

În prealabil postat de Dan Petrisor

Am sa va spun o poveste scurta: prima nevasta m-a inselat si a divortat. A doua am cunoscut-o prin Mica Publicitate si am aflat ca avea cancer la colul uterin; am chemat-o si cu ajutorul lui Dumnezeu s-a vindecat, tinand regimul parintelui Ghelasie de la Frasinei. Si-a facut analizele si a vazut negru pe alb ca nu mai are cancer; am aranjat cu cineva care a angajat-o si, cand s-a vazut sanatoasa si cu bani a zis ca de-acum nu trebuie sa mai asculte de mine. Am riscat totusi si am luat-o de sotie, stiind ca boala poate recidiva. In timp, a inceput sa tipe la mine si, in pre-zilele casatoriei civile mi-a facut o criza de nervi tipand si zicand ca Dumnezeu e nedrept si alte de-astea... A sarit la mine si am impins-o. I-am zis sa taca, nu a vrut si in stressul acela am pocnit-o. Nu am dat tare pt ca am mana grea dar nu a inteles nimic. I-am cerut iertare, mi-am plans pacatul (nu lovesc femei, nu sunt violent, nu sunt betiv si nici deranjat mental)..dar degeaba. De cate ori isi aducea aminte, facea scandal. Am vrut sa intemeiez cu ea o familie crestina dar m-a mintit in toate scrisorile si promisiunile. Am si acum semn cand m-a zgariat cu unghiile rau de tot, sarind la mine. De atunci parca a intrat necuratul in ea, nu mai posteste, nu ma mai respecta, face doar ce o taie capul, cumpara haine, pantofi, obiecte de uz casnic si genti in exces, ma fura de bani, doseste tot ce cumpara, nu-si vede a avea vreo vina si continua sa ma urasca pe mine , pe taica-su, pe oricine nu zice ca ea. In casa e murdar, gateste ce vrea ea, creste copilul dupa cum "simte" ea.. Din unealta lui Dumnezeu si salvator am ajuns in ochii ei unealta Celuilalt, si teroristul nr 1. Eram si sunt crestin-ortodox practicant, sunt consilier bisericesc de peste 20 ani, i-am bagat pe Dumnezeu in familie si tot nu e bine. I-am daruit si un baietel, are 2 ani, si nu ma asculta in nimic, e mereu in crize de nervi si se mâniaza din orice. Tipa si la copil. Nu ne intra nimeni in casa de raul acesta: eu pt ca nu suport ca o femeie sa tipe la mine si sa imi comande, ea, pentru ca blestema pe toti si pe toate si la ea toti sunt rai si impotriva ei... Judecati cum pot trai eu cu o asemenea specie de femeie...
I-am vorbit si frumos si... in toate felurile. Nimic bun. Simt ca trebuie sa dau divort si totusi nu am curajul s-o fac...De la prima, am pierdut apartamentul, acum am o pirlita de garsoniera. O s-o pierd si pe asta desi e pe numele meu. Legea da femeilor munca barbatilor. Nu stiu cat mai rezist psihic... Sunt momente cand imi vine s-o joc in picioare dar scrisnesc din dinti si caut sa fug din casa afara. Din "iubitule" am ajuns "caine", "putoare" si "javra". Nu se supune nici duhovnicului (nici n-are), nici tatalui ei, nici barbatului sau, nici literei Evangheliei. Nu a vrut sa citeasca Biblia complet, nici macar Noul Testament, oricum nu e de acord cu nimic din ce scrie acolo. La fel e si soru-sa care m-a dat afara din casa tatalui ei si a aruncat la gunoi o cruce luminoasa (bec) pe care i-am facut-o socrului, pirogravata frumos.
Ar mai fi multe amanunte dar ma opresc aici.

Imi pare rau sa citesc asa ceva... Dar sper ca nu supar daca fac niste observatii pe marginea unor cuvinte:
"i-am bagat pe Dumnezeu in familie si tot nu e bine"
Dumnezeu nu este proprietate personala si nici macar nu este "atu"-ul cuiva!
Adica nu trebuie sa te astepti la recunostinta, admiratie, aprieciere pt ca esti ortodox practicant.
Daca esti credincios, asta din mila lui Dumnezeu este.. nu din cauza ca esti cumva mai drept, mai bun sau mai merituos decat altii. nu o lua ca o jignire. Daca gandesti ca esti mai merituos decat altii si ca meriti ceva de la Dumnezeu.. ceva nu este in regula.

"I-am daruit si un baietel, are 2 ani"
Nu exista asa ceva!
Dumnezeu daruieste copiii!
(O femeie necredincioasa ar putea spune cel mult.. i-am daruit sotului.. etc. Pt ca ea este cea care poarta si naste copilul, nu invers!).


"Judecati cum pot trai eu cu o asemenea specie de femeie..."

Prin cel de langa noi ne mantuim!

Si eu am sot necredincios si nici nu-l fortez sa citeasca Biblia, nici nu-i cant ostentativ rugaciuni la ureche ca sa inteleaga ca e.. pacatos si netrebn ic.

Fiecare trebuie sa-si vada de PROPRIILE pacate, nu ale altuia.

Cel mult, il poti ruga pe bunul Dumn ezeu sa-ti dea tarie ca sa poti trai langa sotia ta.


"In casa e murdar, gateste ce vrea ea, creste copilul dupa cum "simte" ea.."

Sotul meu (necredincios) sustine ca daca ar vrea ca sa straluceasca apartamentul de curatenie, ar angaja o menajera.. Dar eu NU sunt menajera, ci in primul rand sunt mama si sotie si acestea sunt prioritatile mele. Nu covorul :) sau geamurile.

Cat priveste mancarea.. si eu gatesc absolut ce vreau (ca sa nu consum mult timp in bucatarie in detrimentul copiilor).
Si sotul meu doar spune "multumesc" cand ii pun mancarea in fata!
Mi se pare extraordinar acest lucru! Intotdeauna m-au dezgustat oamenii care fac mofturi la masa (adica se gandesc numai cum sa-si satisfaca poftele culinare).. Asa ceva este admisibil doar la copii, zic eu.

(Ba in acest weekend au fost activitati pt copii in oras si am stat cu ei afara de la 9 am pana seara zilnic (in parc, concert pt copii etc..).. si cum gatesc zilnic, sotul a ramas fara mancare. Dar asta este.. am glumit pe tema aceasta!
Nu trebuie sa cauti "nod in papura" pt orice!)

Linistea in familie depinde foarte mult de organizarea prioritatilor si ajustarea dorintelor personale.
Cred ca foarte des trebuie sa ne gandim nu doar la "ce primesc", ci mai ales: "Ce-i ofer eu sotului/sotiei?"
Daca este sa fiu foarte sincera cu mine, de fapt eu nu-i ofer mai nimic sotului! Ca tot ceea ce conteaza (copii, sanatate, loc de munca, echilibru sufletesc..) are deja de la Dumnezeu, nu de la mine. De aceea nu ar trebui nici sa nu am pretentii excesive croite pe baza a ceea ce cred eu ca e familia ideala.
Am exact ce stie bunul Dumnezeu ca-mi este de folos.