Intr-adevar, seria de lucruri determinate nu poate subzista prin ea insasi. Asta daca ne gandim la lucruri luandu-le pe fiecare individual. Intr-o carte a sa, "Dumnezeu si filozofia", Etienne Gilson vorbeste despre acest argument al contingentei astfel: ca intrucat nu se intrevede nici o ratiune de a fi a unui lucru luat in particular, el trebuie sa aiba o ratiune in afara lui, ca sa-i justifice propria existenta. El spune ca putem lua la rand lucrurile particulare si sa observam astfel necesitatea de a afla fiecarui lucru o ratiune de a fi, care este dincolo de lucrurile insele.
Ceea ce cred eu insa ca nu remarca Etienne Gilson, este faptul pe care l-am gasit intr-o alta carte, a unui filozof polonez, Leszek Kolakovski, care in cartea sa intitulata "Religia", combate acest argument al contingentei spunand ca noi, folosindu-ne de acest argument, consideram lucrurile in mod individual, luandu-le pe fiecare la rand sau separat, asa cum se exprima Etienne Gilson. Dar noi nu putem avea experienta totalitatii acestor lucruri, si nu putem sti in mod empiric ce este aceasta totalitate. Astfel, daca lucrurile luate indiviual cer intr-adevar o ratiune a lor, nu putem spune acelasi lucru despre totalitatea lumii, a carei experienta nu o avem. Nu stim ce este de fapt totalitatea.
De aceea am spus mai inainte ca mie mi se par toate argumentele niste variante deghizate ale argumentului ontologic. Deoarece peste tot este vorba de Dumnezeul nostru, Dumnezeul pe care il concepem ca dumnezeu viu si personal.
Spre exemplu, atunci cand un om se intreaba ce inseamna sa fii, sa existi, el face acest lucru deoarece mai intai se simte pe sine insusi ca existand. Adica are constiinta propriei lui existenta. De aceea, pentru om ca fiinta constienta de sine, a exista inseamna a fi constient ca existi. Omul nu poate gandi existenta fara constiinta de sine personala.
De aceea pentru om, existenta suprema si cauza propriei lui existente nu poate fi decat tot o fiinta personala si cu constiinta de sine. Omul nu poate concepe altfel existenta suprema.
De aceea am spus ca pentru om, ateismul este de neconceput. Cam asa ar suna pentru mine argumentul ontologic.
Numai ca, asa cum am spus mai inainte, nimic nu ne garanteaza ca aceasta constiinta a mea personala, la care tin atat de mult, deoarece fara ea nu as mai fi eu, nu este o absurditate. Iar in secolul 20, niste filozofi pe care de altfel eu nu ii iubesc prea mult, chiar au afirmat acest lucru, ca existenta omului deopotriva cu constiinta lui sunt lipsite de sens si fara scop.
Mai ramane totusi, din punctul meu de vedere o intrebare: daca pentru acesti filozofi Dumnezeu nu exista, atunci cum a putut produce lumea ceva care o depaseste, si care este constiinta de sine personala?
|