Citat:
Īn prealabil postat de zaharia_2009
Drept este ca duhovnicii , ca si noi oamenii (dar si ei , tot oameni sunt) sunt diferiti , in functie de caracterul lor , mai dirz sau mai moale dar indiferent de ,,taria" lor ei au comportamentul si priceperea adecvat gravitatii faptelor pe care le iau in discutie .
Asadar exista oameni , si duhovnici, mai moi dar si mai dirji iar pe linga fiecare din acestia isi gaseste alinarea , rezolvarea sau tratamentul niste pacatosi tot asemenea duhovnicilor : pe linga cei dirji sau de cei dirji se vor folosi mult cei cu caracatere tari , cei ce simt nevoia sa fie bine condusi, cu mina ferma , drept, adevarat si fara greseala , cei care o pot rupe dintr-o data cu pacatul , cei care constientizeaza usor grozavia in care se afla si vor cu adevarat si f. acut sa se schimbe, cei care nu o mai dau la intors sau cei care nu vor sa mai amina mintuirea lor .
Pe linga duhovnicii moi , sau fratii moi se aciuiesc sau se folosesc persoanele mai moi, care recad iar in acelesi pacate, care se rup greu de trecutul lor, care desi isi constientizeaza starea si situatia nu se mobilizeaza complet si lesne , cei mai miau-miau, mai pis-pis, care sunt sensibili la amor si la prietesuguri veroase, in general oamenii mai putin de forta , hotarire si actiune , cei ,,mai lasa-ma sa te las" , etc .
Dar asta nu insemneaza ca noi trebuie sa intelegem gresit realitatea lucrurilor si sensul vietii .
Pai daca tu sora vintage , tu din libera ta alegere , vi si imi povestesti mie sufletul tau ca sa te descarci sau chiar mai mult, atit esti de incurcata in pacate incit ma si intrebi cite ceva sau in forma extrema chiar astepti sfat de la mine ca de aceea mi-ai si povestit cu gurita ta , iar eu ma prind cu sufletul si cugetul meu si te ascult si uzez de cunostintele mele (teoretice si practice) si voiesc sa te ajut pt. ca asa voiesc eu dar si pt. ca am obligatia poruncilor bisericesti (de a invata pe cel ce nu stie si pe cel ce pacatuieste, s.a.m.d.) pai atunci te intreb eu pe tine sora , te mai intereseaza ce pacate am eu ? De ce te intereseaza acum si nu te-a interesat de la inceput , mai inainate sa imi ceri pareri ?
Vrei sa facem concurs de pacate sa vezi ale cui sunt mai mari sau vrei un sfat de la mine ??? Ce voiesti de fapt ???
Ia gindeste-te bine ce vrei de la mine ????
Eu am venit la tine sau tu la mine ?
Ia sa ne gindim , cind mergem la celalalt doctor , adica la medicul de trup, ca avem hipertensiune arteriala, sa zicem ca exemplu , deci vin la tine doctore, te apelez, te rog sa ma examinezi , te rog sa ma investighezi, te rog sa imi dai tratament si la urma urmei ce ma apuc eu sa fac ? In loc sa multumesc pt. supunerea ta la rugamintea mea eu sa incep sa zic : mai, eu unul din medicamentele prescrise nu pot sa le iau pt. ca tu esti mai nervos ca mine , mai nepoliticos, mai coleric si asta ma deranjeaza, esti un pacatos! Mai doctore, nici al doilea medicament prescris nu il pot lua deoarece tu esti curvar iar eu numai fumator si asta nu imi place, esti iarasi mai pacatos ca mine ! Nici al treilea medicament nu il pot lua deoarece tu esti mai mindru ca mine iar eu sunt mai ales ahtiat dupa bani si deci nu ne putem compara !
Face cineva asa ? Nu , si nici nu cred ca un om cu scaun la cap ar face asa ceva ! Atunci cind te hotarasti sa te destainui si pe deasupra sa mai si astepti un sfat ... atunci un om cu frica lui Dumnezeu nu isi mai pune oricefel de intrebare !
Desigur ca ispititorul lucreaza tare greu si voieste sa te tina legata de pacatele tale bintuidu-ti mintea cu tot felul de ginduri numa-numa sa nu iesi din ele, sa te tie tot legat de ele
Asadar, dupa cum vedem , sunt lucruri care tin de prieteni (adica in general de cei carora hotarasti singur sa li te destainui sau sa te plingi) dar si lucruri care tin de tine . Daca nu ne pastram luciditatea si discernamintul atunci suntem intr-o stare si mai rea decit cea a pacatelor trupesti ! Si nu glumesc cind spun acestea !
De ce ? Pt. ca Sf. Grigorie Pala , intrebat fiind care este cea mai mare virtute a ortodoxului acesta a raspuns : iubirea aproapelui este o mare virtute dar si o mare porunca hristica , ceva f. inalt ; credinta tare in Hristos Dumnezeul nostru este iarasi o virtute grozav de mare si se cistiga greu ... dar puterea discernamintului este cea mai mare virtute . Sa sti , sa ai puterea sa sti in orice clipa ce este de-a dreapta si ce este de-a stinga intr-o lume atit de vicleana , este una din cele mai mari virtuti !
Iata cum vad eu lucrurile !
NB : acest raspuns nu are nimic de-a face cu sora vintage in mod direct , deci nu este un afront si nici o invitatie la polemica ci este doar o pozitie ipotetica dar cu interpretari reale in mijlocul careia am pus-o pe sora vintage in locul initiatoarei acestui topic , deoarece sora vintage m-a invitat la dialog mai mult ca initiastoarea discutiilor !
Nu este deci nici un repros pt. nici una ci o simpla precizare
|
Imi face placere ca-mi spuneti « sora », asa ca ma voi adresa dvs. cu « frate », daca-mi permiteti.
In primul rand raspund la NB : am inteles corect sensul raspunsului dumneavoastra, nu va faceti probleme din pricina mea, n-o iau ca pe un afront, dimpotriva ! Si departe de a parea o invitatie la polemica.
Mi-as dori nespus un dialog pe acest fel de teme, le-as zice de morala crestina, sau educatie ortodoxa. Dar poate vom face asta pe un thread special deschis.
Imi va fi greu sa redau in scris tot ce gandesc... Cele scrise de dvs. mi-au rasturnat, intr-un fel, modul de gandire asupra subiectului de fata.
Da, eu am fost adepta tipului « miau-miau » de corectare a celui aflat in greseala. Sfaturile pe care le-am dat celor care mi le cereau direct au fost mereu prudente adica « cu manusi » sa nu ranesc omul, sa nu-l necajesc mai tare decat era. Am facut asta, nu din neiubire fata de aproapele ci mai mult pentru ca, in general, cei care cer o parere se asteapta sa le spui ce vor ei sa auda, ceva ce ei au deja in gand. De ex : cel ce se simte vinovat de o fapta dar nu e sigur de gravitatea ei, cere o parere cu speranta, siguranta chiar, ca i se va confirma ceea ce-si doreste. No, eu, in cazul acesta, stiind asta, incep cu miau-miau-ul : « pai, vezi tu, nu-i bine, fa cumva si repara, sti, e pacat, hai, ca poti, incearca macar, cat de cat... fa cumva.... etc. ». Seamana cu medicamentul amar acoperit cu zahar si inghitit repede, asa cum imi dadea mama piramidonul cand eram mica...
Sau eu, am asa, o pata pe constiinta si cer o parere, un sfat. Apoi, sigur nu ma astept la ceva dur din parte sfatuitorului, ci mai intai o mangaiere, o consolare si mai apoi realitatea, gravitatea pacatului cu solutiile de rigoare si cu asigurari de vindecare daca aplic tratamentul prescreis de sfatuitor (acelasi piramidon cu zahar).
Deci, frate Zaharia, eu am venit la dumneavoastra sa ma sfatuiti, sa ma ajutati sa-mi rezolv problema dar suflet sensibil, cum sunt, imi doresc un tratament bland, FERM dar bland. Destul m-a speriat aflarea diagnosticului (« moleseala cronica » - mama imi zice ca n-am personalitate (?!)). Deci cu blanete, vorbe alese, ton cald si prietenos, privire iubitoare, ochi inlacrimati, (... ) impletite cu o fermitate de stanca neclintita, este tratamentul pe care mi-l doresc. Adica, asa, o stanca imbracata in muschi moi si pufosi. Incat, oricat m-as opune fermitatii sa nici nu ma ranesc dar sa nici n-o rastorn.
Comparatia pe care ati facut-o cu medicul la care merg sa ma faca bine nu m-a convins. Cred eu ca bolile sufletesti se trateaza altfel decat cele trupest. Trebuie mai multa grija pentru cele sufletesti. Trupul tratat gresit, nu provoaca moartea in toate cazurile... Se mai poate repara cate ceva. Si chiar daca se intampla, moartea trupului este mai putin grava decat a sufletului.
Si in al doilea rand, eu nu m-as duce sa ma trateze un medic bolnav el insusi de acea boala. Daca as sti, bineinteles.
In concluzie, va dau dreptate intru totul si va sustin parerea. Metoda dumneavoastra e cea mai buna. Dar... cu mine, fiti bland, va rog !
Dumnezeu sa va binecuvinteze !