[konijiro]

Tu nu realizezi ca nimic din toate acestea nu va mai ramane si ca toti vom sfarsi?

Nici tu nu realizezi asta, ci asta ai ales sa crezi.

Faptul ca imi dai un citat de juma' de pagina cu afirmatii fara dovezi nu inseamna nimic. Daca eram musulman, ne bateam in citate, dar ambele parti ar fi fost la fel de goale de continut.

Găseşti sens pentru că îţi pasă de cineva, de cei care rămân în lume după tine, nu? Altfel pentru ce ai pune umărul? Te interesează ceilalţi, poate chiar îi iubeşti. Găseşti sens în a dărui şi a te dărui. Or, nu e asta o transcendere de sine? Nu înseamnă că, de fapt, crezi în ceva mai preţios decât viaţa ta trecătoare? Dacă totul ar fi menit trecerii, distrugerii în cele din urmă, ce sens ar mai avea să „pui umărul”? Cred că orice om care trăieşte o viaţă împlinită, cu rost, are o credinţă intimă, în ceva veşnic.

Pentru a dori sa lasi ceva in urma celor dragi nu e nevoie sa fii religios. Empatia, nici ea, nu e conditionata de religie.

Nu am spus că viaţa asta nu contează. De fapt, contează mult, pentru că în timpul ei ai ocazia să devii, să iubeşti, să faci ceva cu rost; cu un rost etern. De aceea suntem chiar datori să ne îngrijim de sănătate, ca să putem fi de folos în continuare celorlalţi.

Corect. Dar de ce trebuie sa cred intr-o anumita divinitate pentru a fi de folos celor din jur?

Nimic din ce ai spus nu se constituie intr-un argument pro religie, mai degraba sunt argumente anti-religie, pentru ca arata ca religia nu e necesara pentru a indeplini lucrurile enumerate mai sus.