Sunt argumente indirecte. Pentru că religia se ocupă cu transcendentul. Tu poţi crede în valorile transcendente şi fără religie, însă numai dacă eşti un idealist. Or, dacă mergi până la capăt în căutarea asta a sensului iubirii în lume, să zicem, nu vei putea respinge adevărurile revelate. De fapt, mi se pare că nici nu le respingi, şi că ceea ce te deranjează este manifestarea în lume a religiei.
Sau eşti în dezacord cu faptul că religia vorbeşte despre un Dumnezeu personal, care este Iubire şi Adevăr. Poţi crede în iubire, însă nu într-un Dumnezeu al iubirii.
În ce mă priveşte, cred că de la noi, ca oameni, nu poate veni decât o căutare a Iubirii; suntem nişte receptacule. Dacă suntem cu inima deschisă putem primi şi în inimă revelaţia biblică (în special evanghelică). Şi numai atunci se va deschide în noi un orizont infinit de iubire şi cunoaştere. Altfel, rămânem limitaţi, cel mult într-o căutare perpetuă, dar insuficientă mereu.