În prealabil postat de Annyta

Problema care ma preocupa este setea de cunoastere respectiv as vrea sa cunosc multe, din multe domenii, dar in realitate sunt cam lenesa si am deja 36 de ani, nu mai sunt in perioada scolii cand puteam acumula temeinic cunostintele. In afara de regretul de a nu fi invatat mai mult in scoala, ma gandesc ca setea mea de cunoastere e o forma de mandrie, pentru ca satisfactia pe care o simt atunci cand stiu ceva prin care ma pot remarca printre ceilalti pare o forma de mandrie. Voi ce credeti?

Am aflat ca cea mai importanta este cunoasterea de Dumnezeu, dar nu stiu cum pot sa il cunosc pe Dumnezeu... Merg la biserica, am duhovnic, am citit din Biblie (e adevarat, mai mult Noul Testament - evangheliile si selectiv epistolele sf ap Pavel, mai putin din Vechiul Testament). Incerc sa traiesc crestineste (ma rog, ajut atunci cand pot) dar mai am destule pacate care ma indeparteaza, cred eu, de Divinitate. Nu pot spune ca ii iubesc prea mult pe semenii mei, si asta este a doua porunca (!)... nu le fac rau, dar am o atitudine critica fata de ei; ma inchid in mine pentru ca nu imi place sa fiu influentata de altii; cred ca imi place sa fiu/ sa ma simt cumva superioara (vai ce urat e si ce orgoliu mare denota!) si din cauza asta ma feresc sa ma las descoperita (probabil nu vreau sa se vada ca sunt o persoana mediocra).

Cred ca sunt un exemplu de om care sufera din cauza pacatelor proprii (mandrie, invidie, lene) dar care nu stie cum sa se debaraseze de ele. Am fost si mai rau in trecut, dar cu ajutorul duhovnicului meu si prin tinerea canonului pe care mi l-a dat, aceste patimi s-au mai atenuat. Recent, ele au revenit.