Pentru mine locul copilariei nu este atat de incarcat de emotii si sentimente... Poate si pentru ca merg acolo (la bunici) destul de des (o data pe luna).
Locul care imi trezeste cele mai frumoase amintiri este biserica la care merg si acum, saptamanal. Amintirile tin de anumite trairi pe care le-am avut aici... probabil "vizite" ale Duhului Sfant?
La bunici/ parinti troneaza prea mult grijile vietii, o continua munca si un sentiment de nesiguranta. Poate ca ar trebui sa fiu eu aceea care sa indulceasca lucrurile...