[IonelS]

Acesta a trait pe vremea imparatului Licinius (308-321), tragandu-se cu neamul din Evhaita. Si, fiind un general viteaz - numele de Stratilat arata ca era un mare conducator de oaste -, imparatul ii incredintase carmuirea cetatii Heracleeea, langa Marea Neagra. Si intrecea Sfantul pe multi, cu podoaba sufletului, cu frumusetea trupului si cu puterea cuvantului si multi cautau sa-l aiba prieten. Pana si Licinius imparatul dorea sa-l intalneasca, macar ca auzise ca este crestin. Auzind insa ca acest dregator al sau, nu numai ca s-a indepartat de cinstirea zeilor, dar se ostenea si cu propovaduirea credintei in Hristos, si indeamna, pe toti, sa se lepede de inchinarea idolilor, imparatul hotari sa-l cerceteze el insusi si, de nu se va intoarce, cu infricosatoarea moarte sa-l piarda. În realitate, Sfântul Teodor dorea ca în cetatea sa să fie martirizat şi să mărturisească tuturor credinţa în Hristos.

Pentru întâlnirea cu împăratul Liciniu, Teodor Stratilatul s-a pregătit... cu rugăciune, având o vedenie dumnezeiască, în care i se spunea „Îndrăzneşte, Teodore, că sunt cu tine." Iar o parte din rugăciunea sa era astfel: „Doamne Dumnezeule atotputernic, Care nu părăseşti pe toţi cei ce nădăjduiesc în Tine şi îi aperi, fii milostiv şi mă păzeşte de înşelăciunea vrăjmaşului, prin a Ta apărare...".

Venind împăratul în Iraclia, credea că Teodor e iubitor de zei, dar dorea să-l pună să arate aceasta înaintea tuturor din cetate, adică să se închine statuilor mari ale zeilor, din aur şi din argint, pe care le adusese cu el, din Nicomidia. Numai că Teodor alt gând a avut. A cerut împăratului să-i lase statuile să se închine în palatul lui, şi abia apoi în văzul lumii. Primindu-le, el le-a sfărâmat şi le-a împărţit săracilor, fără ca împăratul să ştie. Apoi s-a arătat în mijlocul mulţimii, când împăratul îl aştepta să aducă cinstire zeilor şi a mărturisit că e mai bine că a împărţit idolii la săraci, că de alt folos nu erau asemenea „zei" neputincioşi.

Vă daţi seama că împăratul a fost înşelat în aşteptările lui şi mânia lui a crescut de zeci de ori!!! S-a simţit batjocorit în faţa mulţimii adunate şi a ostaşilor lui, părându-i rău şi de idolii distruşi. Şi nu a vrut să înţeleagă împăratul neputinţa şi minciuna închinării la zei. De aceea a poruncit ca Teodor să primească sute de lovituri cu vâna de bou, apoi cu vergi de plumb, apoi cu unghii de fier să-l zgârâie, cu făclii să-l ardă şi cu cioburi să-i frece rănile. Şi în toate aceste chinuri Sfântul Teodor răbda cu rugăciune, fără să dea dreptate împăratului necredincios.

Pregătiţi-vă acum pentru lucruri şi mai înspăimântătoare şi mai minunate de auzit. Căci Sfântul Teodor a pătimit precum Domnul nostru Iisus Hristos. În mânia lui, Liciniu a hotărât ca Stratilatul să fie răstignit pe cruce! Şi aşa i-au făcut, după care tot îl chinuiau, scoţându-i şi ochii... “Eu - zice scriitorul pătimirilor lui -, Uar, notarul, văzînd chinurile lui cele grele şi auzind suspinele lui cele dureroase, aruncînd cărticica pe care o scriam, am început să plîng înaintea picioarelor lui, zicînd: “Binecuvîntează-mă. Dă cuvîntul tău cel mai de pe urmă robului tău”. Iar stăpînul meu, ostaşul lui Hristos - Teodor - a zis către mine cu glas blînd: Uare, nu lăsa slujba ta şi nu înceta privind la chinurile mele, ci scrie toate pătimirile mele şi ziua sfîrşitului meu”.
În dureri, Teodor se ruga de Dumnezeu, să nu fie părăsit! Dar, minune..., în noaptea de după răstignire, un înger a venit la Teodor şi l-a vindecat, coborându-l de pe cruce. Iar Sfântul Teodor stătea lângă cruce, jos, lăudând pe Dumnezeu.

Liciniu credea că între timp Teodor murise. El dorea să arunce în mare trupul Sfântului, într-un sicriu de plumb, ca nu cumva creştinii să i-l ia şi să i-l cinstească. Dar soldaţii trimişi de Liciniu, văzând marea minune şi pe Teodor vindecat lângă cruce, au mărturisit toţi că sunt creştini şi nu mai ascultau de Liciniu. Mai întâi au fost trimişi doi sutași (conducători peste câte o sută de soldaţi), apoi sute de alţi soldaţi. Şi cu toţii se rugau şi preamăreau pe Dumnezeu. Atunci, Teodor a mers şi a eliberat pe cei închişi în temniţă pentru credinţa lor şi poporul din cetate, aflând de minune, a venit să-şi mărturisească credinţa în Hristos. Şi mergea poporul cu Teodor, dar Liciniu a trimis un slujitor să-i taie capul lui Teodor răzvrătitorul. Poporul l-ar fi apărat pe Teodor, dar acesta, care nu dorea nicidecum revoltă şi altă vărsare de sânge, a făcut semn mulţimii să se supună şi l-a lăsat pe acela să-i taie capul.

Iar trecerea sa la cele cereşti s-a făcut în ziua de 8 februarie 312, trupul său fiind cinstit ca sfinte moaşte şi multe minuni făcându-se atât până să moară Sfântul Teodor, cât şi după aceea. Sfintele moaşte ale sale au fost duse mai apoi în cetatea Evhaita, unde se născuse Sfântul Teodor Stratilat. În aceeaşi cetate s-a născut şi a pătimit mai înainte şi Sfântul Teodor Tiron, în anul 289.