[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de laurastifter

Doamne ajută!
Dragi fraţi întru Hristos,
M-am gândit că ar fi deosebit de interesant şi folositor duhovniceşte să medităm împreună la această întrebare: cine este Iisus Hristos pentru fiecare dintre noi? Altfel spus: toţi cei credincioşi ştim că El este Dumnezeu-Omul, a doua Persoană a Sfintei Treimi, dar întrebarea mea este cum ne raportăm la Persoana Sa? Ce loc ocupă El în vieţile noastre? Credinţa în El este pentru noi doar o convingere intelectuală, o idee abstractă, sau o trăim ca pe o relaţie de comuniune cu El? În ce măsură conştientizăm faptul că El este Mântuitorul întregii lumi şi, la fel de adevărat şi de concret, Mântuitorul fiecăruia dintre noi şi - îndrăznesc să spun - Cel mai iubit Prieten al nostru? Ne umple de bucurie ideea că El este "Calea, Adevărul şi Viaţa"?

Dumnezeul creştinilor nu este Dumnezeul filosofilor, ci este Dumnezeul cel viu al lui Abraham, Isac şi Iacob. Este cel care vorbea cu părinţii noştri spunându-le: "Ascultă, Israele !" El nu a făcut lumea şi apoi s-a retras în vreun spaţiu hyper-eonic, de unde are să se mai arate la Armagheddon, ci neîncetat ne vede şi ne aude pe fiecare dintre noi, ne doreşte ai Lui şi ne-a făcut pentru asta, ne ia de mânuţă vrând să ne arate îndreptările Sale şi ajunge până acolo încât se coboară ca să ne ridice pe noi. Smerenia de care sunt capabili oamenii e puţin lucru faţă de smerenia lui Dumnezeu.

Acceptăm adevărurile de credinţă despre Persoana Mântuitorului doar în mod raţional, sau ni le asumăm şi afectiv? Ce putem spune despre relaţia noastră personală cu Cel pe Care teologul Paul Evdokimov Îl numea "Cel mai intim cunoscut"? :)

Adevărurile de credinţă (dogmele) pot fi acceptate NUMAI afectiv, fiindcă la nivel raţional apare la cele mai multe dintre ele ceva ce se blochează, ceva ce nu înţelegem. Cine spune că a înţeles cum Dumnezeu este Unul şi totuşi Trei, cine spune că a înţeles cum Isus este şi om şi Dumnezeu ori cine explică, doct, cum e cu purcederea Sf Duh numai de la Tatăl, pesemne că are o inteligenţă mai mare decât a oamenilor obişnuiţi, cel puţin în timpul vieţii lor în trup. Noi, ceilalţi, suntem precum copiii: noi vedem bine că pământul este plat, dar tatăl nostru care e Dumnezeu şi şcoala noastră care este Biserica ne-au spus o chestie năucitoare: că ar fi rotund. De aceea, noi credem cu inima ceea ce nu putem înţelege cu mintea, în baza iubirii filiale care ne spune că părinţii nu mint şi şcoala nu ne înşeală. Rămânem în suflet cu speranţa că, odată şi odată, când vom fi departe de Pământ, îl vom vedea aşa cum este: rotund, realizând câtă dreptate au avut ei. Atunci ne vom amuza de amintirea faptului că, pe vremea când eram copii, ne-am închipuit că e plat.

Sfinţii Părinţi învaţă, în scrierile lor, faptul că cei care se străduiesc să împlinească poruncile divine se împart în trei categorii: robii (care păzesc poruncile Domnului doar din teama pierderii mântuirii), slugile (care împlinesc poruncile pentru a dobândi Împărăţia cerurilor) şi fiii adevăraţi (care-L ascultă pe Dumnezeu pentru El Însuşi, din iubire necondiţionată faţă de El, Care "Cel dintâi ne-a iubit"). În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: "Nici scăparea de Iad, nici bucuria cerescului locaş, nimic nu poate întrece bucuria care le covârşeşte pe toate: să fim, totodată, iubitorii şi iubiţii lui Hristos". Oare noi Îl căutăm pe Hristos pentru El Însuşi, sau pentru minunile Sale? Iubirea noastră faţă de El este total necondiţionată?
M-aş bucura să discutăm, în această rubrică, despre relaţia noastră cu Mântuitorul Hristos.

Eu mai mult cu robii sunt asemenea. Mi-e o teamă teribilă de a-mi petrece o veşnicie întreagă în iad, departe de Dumnezeu. De aceea, mă agăţ de ceea ce mă învaţă Biserica: nu pot fi în lumea veşniciei cu Dumnezeu decât dacă sunt, mai întâi, cu El în lumea vremelniciei de acum. Şi ce înseamnă, mai exact, să fiu cu Dumnezeu ? Mă lămureşte chiar El, atunci când spune: "Nu oricine Îmi zice "Doamne, Doamne !" va intra în împărăţia cerurilor, ci acela care face voia Tatălui meu din ceruri."