[IonelS]

Sfantul Atanasie Todoran s-a născut în Bichigiu, pe Valea Sălăuţei, într-o familie de ţărani liberi, înrudit cu familia preoţilor Coşbuc din Hordou, strămoşii poetului George Coşbuc. Există destul de puţine informaţii despre viaţa lui. Fruntaş în comună, cunoscător de carte, fusese jude şi colector de contribuţie în comunele de pe Valea Bichigiului şi a Sălăuţei. Se pare că încă din tinereţe a făcut parte dintr-un regiment care era aşezat undeva lângă Viena şi, tot amânându-i-se eliberarea, a dezertat şi s-a întors acasă. Urmărit de oamenii împărăţiei, s-a refugiat în Munţii Ţibleşului, în Maramureş şi în Ţara Chioarului. A ajuns în Moldova, unde a slujit ani îndelungaţi, cum atestă fragmentul unui document emis de domnitorul Mihai Racoviţă, din care reiese că îl eliberează din oaste pe Atanasie – în vârstă de 74 de ani – după ce a slujit 13 ani în rang de căpitan, şi că este ridicat la rang de răzeş.
Pentru vechea dezertare, a fost închis câţiva ani în Turnul Dogarilor din cetatea Bistriţei. După ce a fost eliberat, s-a întors la Bichigiu. Nefiind preot ortodox în sat, s-a opus cu îndârjire împărtăşirii fiului său cu azimă, precum şi spovedirii lui de către un preot unit. Bătrânul şi-a îngropat băiatul în ritul credinţei strămoşeşti; fata îi murise şi ea cu ani în urmă, când era fugar prin munţi.
În anii 1761-1762 a tratat cu guvernul din Viena, alături de alţi fruntaşi, militarizarea a 21 de comune de pe Valea Bichigiului, Sălăuţei şi Someşului Mare. A fost personal la Viena, împreună cu alţi români, unde s-a încheiat pactul cu guvernul şi li s-au dat asigurări că, după intrarea în regimentul grăniceresc, românii din ţinutul Năsăudului vor beneficia de înlesniri. El a cerut însă ca, prin înfiinţarea regimentului de graniţă, românii să nu fie siliţi să-şi lepede credinţa, căci de decenii ortodocşii transilvăneni se confruntau cu impunerea, aproape pe orice cale, a credinţei unite.
Întors acasă şi aşteptând roadele înţelegerii, Atanasie şi-a dat seama că nu s-a ţinut seama de dorinţa românilor şi a început să se opună pe faţă procesului de militarizare. Năsăudenii vedeau limpede că sistemul grăniceresc urmărea să-i convertească la catolicism şi, apoi, că nu li se aplica promisiunea ridicării iobăgiei.
La 10 mai 1763, la Salva, pe platoul numit „La mocirlă”, era organizată sfinţirea drapelelor de luptă şi depunerea jurământului de către nouă companii ale Regimentului de graniţă nou înfiinţat. Generalul Bukow, trimis de Curtea din Viena să urmărească şi să impulsioneze în Ardeal trecerea la catolicism, a venit să primească jurământul grănicerilor năsăudeni şi să le sfinţească steagul.
Când militarii erau pregătiţi pentru depunerea jurământului, în faţă a ieşit, călare, „moş Tănase Todoran”, în vârstă de 104 ani, şi le-a rostit grănicerilor o cuvântare. Printre altele le spunea: „De doi ani noi suntem grăniceri şi carte n-am primit de la înalta împărăteasă că suntem oameni liberi!… Şi apoi aşa nu vom purta armele, ca sfânta credinţă să ne-o batjocorească! Jos armele!”.
Cuvintele înflăcărate ale bătrânului ce purta pe umeri mai bine de o sută de ani de viaţă au dat roade. Soldaţii care urmau să depună jurământ de credinţă faţă de Viena au trecut de partea lui Atanasie, aruncând armele jos, în semn de protest şi nesupunere.
La scurt timp după aceea, s-au făcut cercetări pentru ca vinovaţii de nesupunere să fie pedepsiţi.
La 12 noiembrie 1763, pe acelaşi platou „La mocirlă” din Salva, a avut loc execuţia celor găsiţi vinovaţi de revolta din luna mai. Atanasie Todoran a fost frânt cu roata de sus în jos, iar capul i-a fost legat de o roată, „pentru că i-a reţinut pe oameni de la unire şi de la înrolarea în statutul militar grăniceresc…” – după cum se arată în sentinţa de condamnare. Împreună cu Atanasie au fost executaţi prin spânzurare, „pentru aceeaşi crimă”, Vasile Dumitru din Mocod, Manu Grigore din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu, iar alte nouăsprezece persoane au primit pedepse aspre pentru implicarea în revoltă; unii dintre aceştia au şi murit datorită bătăilor cu vergi.
Execuţia prin frângerea cu roata a lui Atanasie Todoran este prima ordonată şi executată de Habsburgi pe teritoriul Transilvaniei. Va urma, abia după aproape 22 de ani, tragerea pe roată a lui Horea şi Cloşca, în 1785, la Alba Iulia.
Posteritatea imediată şi cea târzie îl aşează pe Mucenicul Atanasie Todoran la loc de cinste, actul său de credinţă şi moartea martirică fiind menţionate în cântece şi poezii populare, scrisori, documente, dar şi – până astăzi chiar – în memoria vie a năsăudenilor.