Citat:
În prealabil postat de AlinB
Dupa dl. Zaharia exista pasaje lipsa, si anume samarineanul mai intai i-a luat pulsul spiritual a celui mai mult mort decat viu, i-a verificat carnetelul de circumcizie, jertfe daca toate sunt la zi, darile la templu deasemeni, si fiind cu acte in regula a hotarat ca este demn de mila si merita sa-i fie salvata viata.
Altfel..il lasa in plata Domnului ca nu cumva Domnul Cel care a zis "mila voiesc, iar nu jertfa", sa-l trazneasca pentru nescotita milostenie de a ajuta un ne-drept-credincios.
Dar vai, de fapt si de drept chiar bunul samarinean nu era tocmai drept credincios (cine stie cine erau samarinenii) si uite ca in fatza lui Dumnezeu a trecut mai aproape de porunca dragostei decat ortodoxul preot si ortodoxul levit al Legii Vechi.
Cine mai are urechi si o inima sa bage la cap, o reactualizare a ceea ce inseamna de fapt "Evanghelie" si ce cuprinde si la ce se refera ea, nu ti-ar strica domnule Zaharia.
Ti-ar folosi mult mai mult decat a face din ortodoxie un obiect de idolatrie si un cuvant sec vizavi de nevoile spirituale ale oamenilor.
|
As dori sa intreb si eu ceva. Profit de mesajul asta al lui Alin, pt. ca, as usually, e genul care nu te lasa sa te imbeti cu apa rece.
Daca complicam atat de mult o porunca simpla ca asta: „rugati-va unii pentru altii” (nu vorbesc aici de Sf.Liturghie), daca trebuie intai sa „bifam” atatea criterii: ca adica cine sunt acei „altii”? fac ei parte din Biserica? traiesc ei in duh si in adevar? au carnetelul de „vaccinari duhovnicesti” completat la zi? de parca noi ceilalti am fi un fel de comisie infailibila care traim foarte in duh si foarte in adevar si n-am putea cadea niciodata intre talharii de suflet care ne-ar jefui de duh si adevar,
daca e asa greu de dedus ca nu cei sanatosi au trebuinta de doctor, ci cei bolnavi,
as intreba: dupa ce hermeneutica ar trebui atunci sa interpretam si sa aplicam porunca: “Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și
rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc”.
Daca nici pentru aproapele sau cineva neutru nu ne putem ruga asa oricum, ci doar dupa ce-i analizam „dosarul duhovnicesc” (vorba lui Cristi), atunci fata de cei ce ne vatama si ne prigonesc la propriu, cam cand si cum am putea ajunge vreodata sa ne rugam pt. a implini porunca, ca de iubit nici nu incape vorba?
Desigur ca fiind incepatori la nivel de gradinita, nu avem rugaciunea celor inaintati duhovniceste, dar as ruga pe cei care fac bine diferenta intre rugaciunea pt. aproapele versus rugaciunea pt. vrajmasi, sa precizeze clar nuantele, nu de alta dar unii ar putea rasufla usurati ca nu mai trebuie sa se roage pt. vrajmasii lor intrucat acestia nu sunt ortodocsi practicanti si nu traiesc in duh si in adevar.
E clar ca prigonitorii/vrajmasii/cei ce ne blestema n-au de gand sa traiasca in duh si in adevar, deci?
Ce au de facut victimele/cei prigoniti? Cum trebuie un incepator duhovnicesc sa implineasca porunca de a se ruga pt. cei ce-l vatama?
In cazul celor lamuriti in foc, de ex. intemnitatii din puscariile comuniste, ma intreb cum ar fi ajuns ei sa-si sfinteasca mintea, simtirea si vointa, daca ar fi fost atat de tipicari si nu s-ar fi rugat pt. tortionarii care ii chinuiau, ca deh, nu sunt ortodocsi practicanti.
Nu mi-i inchipui pe mult-chinuitii de la Jilava sau Aiud sau Pitesti ca ar fi cerut detalii duhovnicesti despre tortionari, in speta despre monstruosul Eugen Turcanu, sa vada daca sunt eligibili din punct de vedere ortodox pt. a se ruga pt. ei.
Si totusi, asa au ajuns ei sfinti, asa au ajuns ei incet-incet sa-L salasluiasca pe Hristos in ei, asa au ajuns ei sa invinga irationalul demonic. Ca de ar fi slabit rugaciunea, i-ar fi coplesit ura si ar fi ajuns ca ei.
Asa si-au sfintit ei treptat sufletul. La inceput rabdand chiar de mai si carteau in sinea lor, dar treptat prin rugaciune au izgonit "caracatita urii", ajungand foarte aproape de simtirea lui Hristos pe cruce.
Altfel n-ar fi ajuns sa-i iubeasca pe chinuitori si sa se roage lui Hristos sa-i ierte ca nu stiu ce fac.