Iată însă, în cele ce urmează, ce ne învaţă Sfântul Ioan de Kronstadt, cu privire la rugăciunea pentru aproapele.


Atunci când alţii, lovind cu necaz şi cu strâmtorare sufletul tău, te fac să te rogi lui Dumnezeu cu durere, cu inima umilită şi cu lacrimi pentru miluire, roagă-te pentru iertarea păcatelor lor la fel cum te rogi pentru iertarea păcatelor tale şi totodată roagă-te pentru mântuirea lor la fel ca pentru a ta. De vei ajunge să faci asta şi o vei preface în deprindere, vei primi de la Domnul belşug de daruri duhovniceşti, daruri ale Duhului Sfânt, Care iubeşte sufletul cu împreună-simţire faţă de mântuirea altora, fiindcă El însuşi, Duhul Cel atotsfânt, vrea în tot chipul să ne mântuiască pe toţi, numai să nu stăm împotriva Lui, să nu împietrim inimile noastre. Însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspinuri negrăite (Rom. 8, 26).

Dacă voieşti să îndrepţi pe cineva de neajunsurile sale, nu te gândi că îl vei îndrepta numai cu mijloacele tale: noi singuri mai mult stricăm cu propriile noastre patimi, de pildă cu trufia şi întărâtarea care ia naştere din aceasta. Mai bine aruncă spre Domnul grija ta (Psalmul 54, 25) şi roagă-te din toată inima Lui, Celui ce cearcă inimile şi rărunchii noştri (Psalmul 7, 10), ca El însuşi să lumineze mintea şi inima omului; dacă va vedea că rugăciunea ta suflă dragoste şi vine din toată inima, negreşit va împlini dorirea inimii tale şi degrab vei spune, văzând schimbarea din cel pentru care te rogi: Aceasta e schimbarea dreptei Celui Preaînalt (Psalmul 76, 10).

De vei vedea că cineva, din diavoleasca silnicie, îşi îndeletniceşte inima doar cu un lucru deşert, pământesc (idee fixă), se necăjeşte mult pentru el, vorbeşte într-una despre el şi prin aceasta stârneşte în tine supărare, nu te întărâta, ci, ştiind bine că aceasta e o boală a duhului venită de la vrăjmaşul, poartă-te blând şi lin cu cel bolnav şi întoarce-te îndată spre Dumnezeu prin rugăciune, având credinţa liniştită şi netulburată, şi zi troparul Chipului nefăcut de mână: “Preacuratului tău chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare greşealelor noastre, Hristoase Dumnezeule: că de voie bine ai voit a Te sui cu trupul pe cruce ca să izbăveşti din muncile vrăjmaşului pe cei pe care i-ai zidit. Pentru aceasta, cu mulţumită strigăm Ţie: toate le-ai umplut de bucurie, mântuitorul nostru, Cela ce ai venit să mântuieşti lumea.”

De vezi în aproapele neajunsuri şi patimi, roagă-te pentru el; roagă-te pentru fiecare, chiar şi pentru vrăjmaşul tău. De vei vedea vreun frate că este mândru şi îngâmfat, că se poarta trufaş cu tine ori cu alţii, roagă-te pentru el ca Dumnezeu să-i lumineze mintea şi să încălzească inima lui cu focul harului Său. Zi: “Doamne, învaţă-l pe robul tău cel căzut în trufie satanicească blândeţea şi smerenia şi departează de la inima lui întunecarea şi povara mândriei sataniceşti!” De vei vedea pe cineva că e răutăcios, roagă-te: “Doamne, fă-l bun pe acest rob al tău cu harul Tău!“

De vei vedea vreun om iubitor de bani şi lacom, zi: “Comoara noastră nestricăcioasă şi Bogăţia noastră necheltuită! Dăruieşte acestui rob al tău făcut după chipul şi asemănarea Ta să priceapă cât de amăgitoare este bogăţia şi că toate cele pământeşti deşertăciune sunt, umbră şi vis; să înţeleagă că la fel ca iarba sunt zilele fiecărui om, ori ca o pânză de păianjen, şi că Tu singur eşti bogăţia, tihna şi bucuria noastră!”

De vezi pe vreun pizmaş, roagă-te: “Doamne, luminează mintea şi inima acestui rob al tău spre cunoaşterea darurilor Tale celor mari, nenumărate şi neurmate, pe care le-a primit de la îndurările Tale fără număr, că întru orbirea patimii sale a uitat de Tine şi de bogatele Tale daruri şi sărac s-a socotit a fi, bogat fiind cu darurile Tale, drept care caută cu pizmă spre bunătăţile robilor Tăi, cu care – o, Bunătate mai presus de grai! – îi miluieşti pe toţi, pe fiecare după puterea sa şi după hotărârea voii Tale. Înlătură, Stăpâne Atotbune, acoperământul diavolului de pe ochii inimii robului tău şi dăruieşte-i lui inima înfrântă dimpreună cu lacrimi de pocăinţă şi mulţumită, ca să nu se bucure vrăjmaşul întru dânsul văzând că l-a prins de viu întru a sa voie şi să nu-l smulgă din mâna Ta!” când vezi vreun om beat, zi în inima ta: “Doamne, caută cu milostivire spre robul tău cel înşelat cu amăgirea pântecelui şi veseliei trupeşti, dă-i să cunoască dulceaţa înfrânării şi postului şi a roadelor duhovniceşti care vin de acolo“.

Când vezi vreun împătimit de bucate, care în ele vede fericirea sa, spune: “Doamne, Mâncarea noastră Preadulce şi niciodată pieritoare, ci dăinuitoare întru viaţa veşnică! Curăţeşte pe robul tău de întinăciunea îmbuibării pântecelui, că s-a facut cu totul trup şi s-a înstrăinat de Duhul Tău, şi dă-i lui să cunoască dulceaţa mâncării tale celei duhovniceşti şi de viaţă făcătoare, care este Trupul şi Sângele Tău şi cuvântul Tău cel Sfânt, viu şi lucrător!“

Aşa sau în chip asemănător roagă-te pentru toţi câţi păcatuiesc şi nu cuteza să dispreţuieşti pe nimeni pentru păcatul său ori să te răzbuni împotriva lui, căci prin aceasta nu faci decât să măreşti rănile păcătoşilor, ci îndreptează-i prin sfaturi, ameninţări şi certări care să slujească drept mijloc spre curmare răului sau păstrarea lui între hotarele măsurii.

Slavă Preasfintei, Celei de o fiinţă şi de viaţă Făcătoarei Treimi! Când diavolul te va strâmtora cu nemulţumirea, ura împotriva aproapelui din pricina vreunui lucru lumesc, trupesc şi mă simt împovărat, chinuit, mă scol şi ridic ochii inimii mele spre Treime şi zic: “Părinte, Fiule, Duhule Atotsfinte, miluieşte-mă”, iar eu privesc la numele Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh ca la însăşi fiinţa Preasfintei Treimi, Care este de faţă pretutindeni în chip fiinţial, chiar şi într-un cuvânt. Atunci primesc îndată uşurare şi fuge vrăjmaşul de Numele cel atotputernic şi pururea închinat aşa cum piere fumul. Slavă Ţie, Sfintei şi Celei de o fiinţă şi de viaţă Făcătoarei şi Nedespărţitei Treimi (vezi ecfonisul de la începutul Utreniei). Preasfântă Treime, învaţă-mă să dispreţuiesc tot ce e pământesc, învaţă-mă să-mi caut pacea, îndestularea, fericirea numai în Tine – iar ca să nu mă trufesc din pricina luării-aminte pline de bunătate faţă de mine a Sfintei Treimi şi a mântuirii pe care mi-o dă Ea, îmi amintesc că Ea ia aminte cu bunătate la fiecare viermişor, la fiecare vrăbiuţă.

Îmi mai amintesc şi că unii creştini, care au făcut multe puteri cu numele lui Dumnezeu, pentru viaţa lor neevanghelică vor auzi cândva de la Domnul cuvintele: Depărtaţi-vă de la Mine, nu vă cunosc pe voi (Mt 7, 23; 25, 12). Preasfântă Treime! Păzeşte-mă de trufie şi învaţă-mă smerita cugetare!

Cu bunătate şi degrabă iei aminte la mine şi mă mântuieşti; în urma milei Tale eu pot să mă mândresc, să prefac nesfârşita Ta bunătate şi milosârdie în prilej pentru laudă de sine, ca şi cum aş fi vrednic de această luare-aminte, de parcă aş fi făcut vreun lucru bun. Acoperă-mă, Preamilostivă Treime, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, cu acoperământul aripilor Tale de tot păcatul