[paulika]

 Să fie lumina!

„Cel dintâi cuvânt al lui Dumnezeu a creat lumina, a risipit întunericul, a pus capăt tristeţii, a veselit lumea, a adus dintr-odată, peste toţi şi peste toate, privelişte veselă şi plăcută...După ce a fost făcută lumina, a fost şi eterul mai plăcut, iar apele au ajuns mai luminoase; nu primeau numai strălucirea luminii, ci tri¬miteau şi ele în schimb reflexul luminii, sărind din apă, din toate păr¬ţile, strălucirile ei.” (Sf. VASILE, Hexaemeron, p. 93)

Pentru ce a folosit Moise aceste cuvinte?
Acest fericit prooroc le-a folosit pogorându-se la chipul în care oamenii vorbesc şi gândesc de obicei. După cum oamenii, după ce fac un lucru oarecare cu multă luare aminte, când ajung la capătul muncii lor şi pun la probă lucrul făcut, laudă ce au săvârşit, tot aşa şi dumnezeiasca Scriptură pogorându-se la slăbiciunea înţelegerii noastre a spus întâi: Şi a văzut Dumnezeu că lumina este frumoasă, apoi a adăugat: Şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric şi a numit Dumnezeu lumina zi şi întunericul l-a numit noapte. A împărţit fiecăruia locul său propriu, fixându-le de la început unele hotare, pe oare să le păzească mereu neîmpiedicat. Şi orice om cu judecată poate vedea că de atunci şi până acum nici lumina n-a depăşit propriile ei hotare şi nici întune¬ricul n-a călcat rânduiala sa, făcând amestec şi turburare. E îndestulător numai acest lucru ca să-i facă pe cei ce vor să se îndărătnicească să asculte şi să se supună cuvintelor dumnezeieştii Scripturi, să imite şi ei rânduiala acestor stihii, a luminii şi a întunericului, care păzesc neîm-piedicat drumul lor şi nu depăşesc măsurile proprii, ci-şi cunosc propria lor natură.” (Sf. IOAN, p. 49-50)









 Ziua şi noaptea

„Atunci, la început, ziua şi noaptea nu se datorau mişcării soarelui, ci se făcea zi şi urma noapte, când se revărsa lumina aceea care a fost făcută la început şi când iarăşi se retrăgea potrivit măsurii rânduite de Dumnezeu... Seara este hotarul comun dintre zi şi noapte, iar dimineaţa este ve¬cinătatea nopţii cu ziua. Aşadar, ca să dea zilei onoarea de a fi fost făcută înainte, Scriptura a vorbit mai întâi de sfârşitul zilei, apoi de sfârşitul nopţii, pentru că zilei îi urmează noaptea. Starea în lume, înainte de facerea luminii, nu era noaptea, ci întunericul; noapte s-a numit atunci când Dumnezeu a despărţit întunericul de zi şi întunericul a pri¬mit numire nouă, ca să se deosebească de zi.” (Sf. VASILE, Hexaemeron, p. 94-95)








 Luminătorii cereşti

„Dumnezeu a creat soarele în ziua a patra, ca să nu socoteşti că datorită lui aveam ziua. Ce am spus despre seminţe, aceea voi spune şi despre zi, că fuseseră trei zile înainte de crearea soa-relui.. Dar a voit Stăpânul să facă cu ajutorul acestei stihii şi mai strălucitoare lumina zilei. Acelaşi lucru putem să-l spunem şi de luminătorul cel mai mic, de lună; fuseseră trei nopţi înainte de facerea ei. Dar şi luna, adusă la fiinţă, ne dă folosul ei, că împrăştie întunericul nopţii; şi aproape că putem spune că, împreună cu soarele, împlineşte acelaşi rost faţă de toate celelalte făpturi.

Soarele a luat în stăpânire ziua, iar luna, noaptea, pentru ca unul, cu razele sale, să facă ziua mai strălucitoare, iar cealaltă, cu lumina ei, să risipească întunericul şi să dea oamenilor putinţa de a se îndeletnici cu uşurinţă cu treburile lor. Atunci călătorul îndrăzneşte să plece în călătorie, corăbierul să dea drumul corăbiei ca să străbată mările. Fiecare din cei ce au o îndeletnicire îşi îndeplineşte atunci în toată tihna lucrul său.” (Sf. IOAN, p. 82-83)

„Cuvintele acestea nu sunt contrare celor ce s-au spus despre lumină. Atunci, la început, s-a adus la existenţă natura luminii acum, corpul acesta ceresc a fost făcut ca să fie vehicul al acelei lumina prim-născute. După cum altceva este focul şi altceva lampa – focul are puterea să lumineze, iar lampa este făcută să lumineze pe cei care au nevoie de lumină – tot aşa şi acum au fost creaţi lumină¬torii, ca să fie vehicule ale acelei lumini prea curate, adevărate şi nema¬teriale. După cum apostolul spune că unii sunt luminători în lume, dar alta este Lumina cea adevărată a lumii, la care participând sfinţii au ajuns luminători ai sufletelor, pe care le-au instruit, izbăvindu-le de întunericul neştiinţei, tot aşa şi acum, Creatorul universului, încărcând soarele acesta cu lumina cea tare strălucitoare, l-a aprins în jurul lumii. Nimănui să nu i se pară de necrezut spusele acestea. Altceva este strălucirea luminii şi altceva corpul încărcat de lumină.” (Sf. VASILE, Hexaemeron, p. 133-134)


„După cum Dumnezeu porunceşte să se facă lumi¬nători spre a despărţi între zi şi noapte în această tărie care tocmai a fost numită cer, astfel se poate face şi în noi, dacă, bineînţeles, ne vom strădui să fim chemaţi şi să devenim cer: vom avea în noi luminători, care să ne lumineze, pe Hristos şi Biserica Sa. Căci El este lumina lumii, care luminează şi cf. In. 8, 12 Biserica cu lumina Sa: după cum se spune că luna îşi primeşte lumina de la soare, ca noaptea să poată li luminată prin ea, tot astfel şi Biserica, primind lumina lui Hristos, luminează pe toţi cei ce se găsesc m noaptea ignoranţei.

După cum aceşti luminători ai cerului, pe care vedem, au fost aşezaţi spre [a da] semne şi spre vremi şi zile şi ani, ca să strălucească din tăria cerului celor ce sunt pe pământ, în acelaşi fel Hristos, luminând Biserica Sa, dă semne prin preceptele Sale pentru ca cineva să ştie, după ce semnul a fost primit, în ce fel să fugă de mânia ce va veni, ca să nu-l surprindă aceea zi ca pe un fur, ci să poată ajunge mai degrabă în anul de primire al Domnului.” (ORIGEN, p. 131).


Pentru asta trebuie un studiu mai aprofundat,Parintele Chirila de la Cluj,are o carte de Vt,pentru anul I de facultate,acolo o sa gasesti raspunsuri.Ce ti-am dat eu aici sunt din cursul dansului.