„Cel dintâi cuvânt al lui Dumnezeu a creat lumina, a risipit întunericul, a pus capăt tristeții, a veselit lumea, a adus dintr-odată, peste toți și peste toate, priveliște veselă și plăcută...După ce a fost făcută lumina, a fost și eterul mai plăcut, iar apele au ajuns mai luminoase; nu primeau numai strălucirea luminii, ci tri¬miteau și ele în schimb reflexul luminii, sărind din apă, din toate păr¬țile, strălucirile ei.” (Sf. VASILE, Hexaemeron, p. 93)
„Privește-mi, iubite, și aici, cât de mare este pogorământul cuvinte¬lor! Ce? Nu știa, oare, Dumnezeu că lumina este frumoasă înainte de a o face? Trebuia să vadă Creatorul frumusețea ei, după ce lumina fusese adusă la ființă? Care om cu mintea întreagă ar putea spune aceasta? Dacă un om, care are o meserie oarecare, știe la ce are să folosească un lucru făcut de el mai înainte de a-l face și mai înainte de a-i da forma cuvenită, apoi cu mult mai mult Creatorul universului, Care cu Cuvântul le-u adus pe toate de la neființă la ființă, știa că lumina este frumoasă, chiar mai înainte de a o crea.
|