„Sf. Augustin, sintetizând însușirile morale ale interpretului ce dorește să ajungă la înțelepciune și cunoașterea Scripturilor, înșiră șapte virtuți ce trebuie să încoroneze personalitatea celui ce interpreta Scriptura.
Timor – smerenia este absolut necesară celui ce dorește să scruteze voința și poruncile lui Dumnezeu. Ea izvorește din meditarea asupra imperfecțiunilor noastre și asupra morții.
Pietas – evlavia prin intermediul căreia interpretul deprinde să respecte Scriptura și să evite contrazicerea textului revelat.
Scientia – știința care ne învață că porunca cea mare constă în iubirea de Dumnezeu și a aproapelui, prin intermediul cărora ne apropiem de cunoașterea lui Dumnezeu.
Fortitudo – tăria constituie depinderea de a ne desprinde de lucrurile tre¬cătoare și puterea de a ne atașa de cele veșnice, adică de unitatea ne¬schimbătoare a Sfintei Treimi.
Consilium misericordiae – sfatul mi¬lostivirii este virtutea prin care interpretul manifestă zel pentru iubirea aproapelui, desăvârșindu-se până la iubirea dușmanilor.
Purgatio cordis – curățirea inimii, prin care sufletul este purificat de insuficiențele lucrurilor pământești, ajun¬gând la cunoașterea lucrurilor lui Dumnezeu.
Sapientia – înțelepciu¬nea al cărei început, după cuvântul Scripturii, este teama de Dumnezeu (Ps. 110, 10) și care oferă deplina liniște sufletească, încoronând drumul virtuților ce purifică inima și mintea celui ce-și ia osteneala interpretării cuvântului dumnezeiesc.” (BASARAB, Ermineutică, p. 20)
|