Citat:
Īn prealabil postat de dorinastoica14
Asemenea lui Ion Creanga si eu "imi aduc aminte de locul copilariei mele...."
De locul unde am copilarit se leaga aproape totul;inceputul vietii noastre,cunoasterea oamenilor,a diferitelor gusturi si culori si chiar inceputul credintei noastre.
La majoritatea dintre noi alaturi sunt mereu parintii care,la fel ca toate celelalte repere ale copilarii sunt supradimensionate atat cantitativ cat si calitativ de aceea poate, perioada copilariei ramane in mintea noastra pentru todeauna ca o pata de lumina si culoare si ne dorim mereu sa ne intoarcem in ea.
Oare de ce majoritatea oamenilor cand sunt foarte batrani sau cand sunt departe de tara isi doaresc sa revada locul copilariei?
|
Nicaieri nu ma simt ca in curtea casei parintesti! Desi casa nu mai exista, desi merg atat de rar, desi..... Eu "vad" si acum curtea ca altadata.
In prima zi a vacantei de vara, cand ajungeam acasa, luam galetusa si mergeam "la gropi" dupa "pomnite" (fragute). Si acum le simt parfumul!
Sau cand am descoperit sub ladoiul de faina din tarnat o familie de arici, cu noi membri, proaspat veniti pe lume, albi, mici si delicati; zile intregi am stat pe burta sa privesc sub ladoi ghemotoacele acelea de tepisori, care, pe zi ce trecea, se inchideau la culoare dinspre varf (ca la pisicile siameze). Nu aveam voie sa-i ating, nu aveam voie sa-i deranjez. Nici pe ei si nici randunelele din poiata, care toata ziua carau mancare la cinci guri infometate ce se iteau la grinda, din cuib!
Ori cand venea Sugar, bivolita, acasa, de la ciurda, eu o tuleam sus pe scara, mi-era frica de ea; si de puiul ei, care mi-a dat un branci in curte cand mergeam sa-i aduc tatalui o cana de apa rece de la piatra (galeata era pusa pe un pietroi urias, sub prun, ca sa stea apa rece), avea chef de joaca, de m-am imprastiat pe jos....
Ce bun era laptele lui Sugar, albastriu de cat de alb era!
Sau serile tarzii de vara cand mama imi scotea bunda in curte pe troscotel si priveam stelele, iar ea mi le deslusea care ce e, cu denumirile mostenite de la ai nostri stramosi.
Acolo prind puteri, incat nepotu-meu mi-a zis odata: tusa, dar mai fa o pauza un pic sa ne hodinim, te-a facut buna cu baterii?