N-aş fi crezut că în zilele noastre, cunoscând răul care s-a făcut, crimele cumplite, caznele la care au fost supuşi în evul mediu atâţia vinovaţi (după ca cui judecată?) şi nevinovaţi, după ce însuşi Papa s-a dezis şi a cerut iertare pentru faptele Inchiziţiei, cineva să mai poată face o astfel de afirmaţie. Cum puteţi fi în acelaşi timp şi creştin, şi admirator al unor criminali? Chiar credeţi că aceia în spiritul lui Hristos au ars acei oameni, fie ei şi vrăjitori, pe ruguri? Vi se pare că Mântuitorul a venit ca să facă dreptate în lume, să o cureţe la modul ăsta de vameşi, prostituate... vrăjitori şi masoni?
Observ că unii, aflându-se într-o incapacitate de a iubi oamenii, de a-i privi cu milă sau îngăduinţă, de a se ruga (de ce nu) pentru ei, li se pare că cel mai grav păcat ar fi „iubirismul”. Mă întreb dacă nu cumva Îl văd şi pe Hristos ca suferind de această slăbiciune.