A existat vreodată un stat (cu adevărat) creştin? Chiar vi se pare că Mântuitorul a vrut să instituie o ordine politică perfectă? Nu cumva lucrul acesta se va întâmpla abia după Judecata din urmă? Mulţi, în istorie, s-au substituit Judecătorului, vrând, chipurile, să facă o lume mai bună; nu numai Inchiziţia, ci şi naziştii, şi legionarii, şi comuniştii. Ce au reuşit, în afară de a inventa noi modalităţi de a ucide şi de a chinui, torturi din ce în ce mai cumplite, mai de neimaginat?
Un sistem totalitar duce, inevitabil, la suprimarea libertăţii persoanei, la nevoia de a-i uniformiza, de a-i băga pe toţi într-un pat al lui Procust. Într-un stat inchiziţional, probabil şi ateismul ar fi considerat păcat de moarte, şi atunci toţi (crezând sau necrezând) ar trebui să se declare creştini. Nu vi se pare că e cea mai sigură modalitate de eşec a credinţei?

Înţeleg şi vă împărtăşesc indignarea faţă de proliferarea răului, sub toate formele, în lumea în care trăim. Se pare că mereu am avut de ales între două rele: totalitarismul (cu păcatele lui) vs democraţia, libertatea socială (cu alte păcate). Mi se pare, totuşi, că a trăi printre vrăjitoare, şmecheri, hoţi, masoni... e mai suportabil decât a trăi printre rugurile lor aprinse.