[maria_june]

multumesc pentru sfaturi si replici:) sunt cateva lucruri de tinut seama, dar si destule care nu se aplica la cazul meu...dar e ok, din moment ce nu m-am destainuit cu lux de amanunte:)
sa incep sa le combat ar insemna sa ma slavesc pe mine, si mutarea asta iar nu e buna:) nu am avut niciodata gandul la un "troc"(ce urat suna) sentimente contra alte beneficii.Doamne, asta suna asa de electronic! deci NU! eu ma refeream la rolul de "tata", o figura, un exemplu masculin. daca Dumnezeu imi da un barbat care sa imi fie si sot , atunci cu mult mai bine! resping preconceptia absolut necrestineasca - ca "cine ma mai ia cu 3 copii in ziua de azi", o fi o realitate, nu ravnesc la situatii imposibile, dar nici nu ma impiedic de platituni de genul asta, no offense:) lucrurile sunt mult mai profunde si viata e mult mai complicata asa incat sa o poti cuprinde in niste tipare.
fostul sot nu doreste nici el impacarea- am divortat de comun acord, nici el nu se simtea bine cu mine, prea il "ingradeam" , recunosc, uneori prea dur. acum, suntem in relatii civilizate, dar o reluare a unei legaturi impreuna ca si familie, este exclusa. nu am abordat subiectul asta cu el, dar este clar ca isi doreste altceva pentru viata lui iar eu, in conditiile in care bea in aceeasi maniera, NU VREAU sa mai traiesc. mai bine singura si ma rog lui Dumnezeu sa ne ierte ca am hotarat noi asa.
probabil ca nu am fost concentrata pe rugaciuni ca sa il ajut , sa mijlocesc " tamaduirea" lui, desi am pus pomelnice, acatiste, m-am rugat mult ca sa scape, m-am pus in pielea lui, a vazut la mine ca merg la Biserica, ma spovedesc, si in general tineam la ceea ce spune Biserica, insa anturajul , de la locul de munca, obisnuinta( ca asa e la romani), faptul ca eu nu eram ceea ce numea el " de viata" si in general constrangerile pe care i le impuneam( fara betii, si cate si mai cate) nu l-au lasat sa renunte la acest obicei nesuferit. de multe ori stau si ma minunez cata putere trebuie sa aiba femeile care traiesc cu asa ceva. recunosc, deci, ca trebuia sa ma rog mai mult la Dumnezeu pentru el in loc sa il urasc pentru patima asta.
cat despre copiii mei, o sa fac canoane auto-impuse, perntru ca duhovnicul meu nu mi-a dat nici un canon, probabil sa ma aduca singura pe calea cea buna si sa pun inceput bun din propria initiativa. nu ma deranja daca imi dadea canon el, dar asa s-a intamplat. stiu ca sunt la urma de tot in privinta a cum trebuie sa fiu in fata lui Dumnezeu, dar nu ma descurajez pentru ca vad cata binecuvantare imi da Dumnezeu in fiecare zi si un semn ca uite, se poate si mai bine de atat, DACA fac ce trebuie!:)
nu sunt si nu am fost niciodata adepta relatiilor de tip concubinaj, de asta nu o sa mai traiesc asa ceva niciodata!
va multumesc inca o data si Dumnezeu sa va binecuvinteze!:)
PS. sub 35:)