Eu cred ca lucrurile trebuie vazute mai echilibrat si fara partinire (lucru care se pare ca este mai greu decit pare) .
Tine de limita dupa care uciderea este in acord cu vointa divina.
Aici trebuie facuta o sinteza a VT dar amendata de invatatura lui Iisus.
Exemplul cu palma si obrazul se refera la nonreactie si nonrazbunare.
Insa in cazul in care invadatorii vin sa te omoare si sa praduiasca (din diferite motive) nu inseamna a trebuie sa ii si lasi, un minim de ntelepciune cere acest lucru. Asta nu inseamna ca Stefan cel mare trebuia neaparat canonizat -doar pentru ca a construit citeva biserici si manastiri la sfatul sfintului Daniil Sihastrul care l-a asigurat ca facind acest lucru Dumnezeu va ajuta la obtinerea victoriei in razboiul de aparare.
Canonizarea ar trebui sa reflecte sfintenia nu doar contributia financiara sau politica data bisericii.
Mai cu seama ca moastele pot fi si falsificate (cu ajutorul unui strat de miere stropita cu mir).
Spui ca si cum papa si inchizitia criminala care nu au fost usa de biserica deodata s-au gindit sa nu isi murdareasca miinile de singe de otomani.
In conditiile in care tara noastra a fost o pavaza continua in calea navalitorilor-pavaza de care a beneficiat si catolicitatea din jur.
In cazul in care nu au considerat ortodoxia ca fiind la rindul ei eretica (s decit merita sa fie matrasita de otomani) ar fi trebuit sa se poarte cu dragostea aceea "a prietenului care isi pune toata viata pentru prietenul sau" in cazul de fata crestinul ortodox.
In conditiile in care istoria a consemnat ca si parte din Tarile Romine au ajutat cum au putut atunci cind cei din vest au cerut ajutor, daca nu au avut trupe au trimis bani si cai.
Insa se cunoste ca reciprocitatea nu a fost aproape niciodata respectata.
Iar uneori soarta i-a pedepsit pentru acest lucru prin mina otomanilor care avind si ei un minim de constiinta si vazind ca vesticii habsburgi nu snt oameni de onoare au considerat cu cadere sa mai pasuiasca pe romani si sa intre putin si peste ei.
Nu spun ca sa judec ci ca sa se stie, altfel partinirea orgolioasa nu are nici valoare spirituala.
Cea care este demna de lauda fiind intotdeauna sinceritatea si obiectivitatea
|