În prealabil postat de George.m
Conform Sfintilor Parinti, frica de Dumnezeu nu este semnul slabiciunii, ci al puterii. Cel ce se teme de Domnul nu are frica nici de diavoli, nici de oamenii ce ajung unelte diavolesti.
Sfantul Simeon Noul Teolog spune ca "cel ce se teme de Domnul nu are frica de asaltul dracilor, nici de neputincioasele lor atacuri, dar nici de amenintarile oamenilor rai. Fiind in intregime ca o flacara sau ca un foc arzator ce strabate zi si noapte de jur imprejur locurile ascunse si intunecoase, pune dracii pe fuga. Caci fug mai degraba aceia de el decat el de aceia, ca sa nu fie arsi de flacara invapaiata a focului dumnezeiesc ce tasneste din el.
Cel ce umbla in frica de Dumnezeu, chiar daca petrece in mjlocul oamenilor rai, nu se teme. El are inlauntrul sau frica de Dumnezeu si poarta arma nebiruita a credintei, cu care poate sa le implineasca pe toate, chiar si pe cele ce par grele si cu neputinta celor multi. El petrece ca un urias in mijlocul piticilor, sau ca un leu mugind in mijlocul cainilor si al vulpilor, increzandu-se in Domnul. Cu taria cugetului sau ii loveste pe ei si inspaimanta inimile lor, invartind cuvantul intelepciunii, ca pe un toiag de fier".
Parintele Dumitru Staniloae, comentand cuvintele Sfantului Simeon, spune: "Cei ce se tem de Domnul nu sunt lasi, ci au curajul marturisirii in fata lui Dumnezeu si a semenilor. Temerea de Dumnezeu e o sfiala de a nu-L supara, nu o lasitate. A se observa paradoxul: n-are frica cel ce se teme de Domnul
Temerea de Dumnezeu nu e ca frica din lume sau ce ceva din lume; e o putere fata de toate cele din lume, iar fata de Dumnezeu nu e simtita ca o frica propriu-zis, ci ca o indraznire din iubire, impreunata in acelasi timp cu sfiala. Temerea de Dumnezeu da puterea de a intreprinde orice efort spre plinirea voii Lui, adica a tot ce e bun (...)."
|