[Mihnea Dragomir]

Aşa cum un alt user v-a mai spus, părerea dv că nu ar trebui să existe judecători, nici tribunale, deoarece judecătorii sunt păcătoşi, nu este o părere ortodoxă, ci o părere personală a dv. Eu nu am auzit de niciun sinod ortodox, nu am citit la niciun sfânt părinte ideea aceasta că tribunalele ar trebui desfiinţate, ori că cei care fac cu bunăştiinţă rău ar trebui să fie nepedepsiţi. Premiza de la care plecaţi dv este una utopică. Nici nu am auzit că ar fi ceva dezonorant a fi judecător ori procuror. Dimpotrivă, creştinii au privit mereu pe magistraţi ca pe nişte persoane chemate la o muncă foarte onorabilă.

În ceea ce priveşte exemplul pe care îl tot reproduceţi, cel cu Isus şi femeia păcătoasă, vă amintesc că acela nu a fost un proces drept, ci un proces nedrept. Fiindă Legea prevedea că atât bărbatul, cât şi femeia trebuie ucişi cu pietre în cazul crimei de adulter. A se citi Deuteronomul şi Leviticul. Or, în acel proces lipsea bărbatul, era prezentă numai femeia. Bărbatul, de fapt bărbaţii, fiindcă erau mulţi cei cu care ea păcătuise, erau acum judecători în loc să fie de cealaltă parte a boxei. Probabil că asta scria Isus pe nisip, atunci când unul dintre ei, simţind în conştiinţă că ceva nu e în regulă cu acel simulacru penal, L-a întrebat pe Isus ca pe un învăţător: ce trebuie făcut ?

Închipuiţi-vă că eu am furat o maşină. Dar nu am fost singur, ci am acţionat în bandă. Singur sunt acum, în boxa acuzaţilor. Cine mă judecă de furt ? Exact coautorii şi complicii mei. Ei, plini de sfânta mânie proletară, îndreaptă degetul lor acuzator spre mine, revoltaţi de cât de mult am greşit furând. Este exact acelaşi lucru cu ceea ce s-a întâmplat atunci.

În concluzie, Isus nu ne spune că legile nu mai sunt valabile în general, nici că oamenii păcătoşi nu mai pot judeca de aici înainte crime în general. Niciodată Biserica nu a susţinut că adulterul nu ar trebui incriminat. Valabil şi pentru Biserica Ortodoxă. Nu neapărat incriminat cu lapidarea, dar dispariţia lui completă din Codul Penal nu e ceva ce vine de la Dumnezeu, ci de la Epoca "Luminilor", care vede în căsătorie un contract, iar în adulter vede cel mult ruperea unui contract.
Deci, dacă adulterul, infracţiune consensuală, se cuvine incriminat de un stat care e chemat de Dumnezeu să apere familia, cu atât mai mult trebuie incriminată vrăjitoria, faptă cu mult mai gravă. Mai gravă şi prin consecinţe, mai gravă şi pentru că, dacă de bine de rău adulterul e ceva omenesc, vrăjitoria este ceva diavolesc.