[ALEXANDRU ANASTASIU]

Să adăugăm şi o mică trimitere la cuvintele unui Sfânt Cuvios, despre papalitate:


I. Cugetari despre infailibilitatea europeanului
1. Dupa Dumnezeu, omul este, fara indoiala, cea mai tainica si enigmatica entitate din toate zonele gandirii umane. In adancul fara fund al existentei umane se invart contradictii care sfideaza impacarea: viata si moartea, virtutea si pacatul, Dumnezeu si diavolul, si tot ceea ce exista inlauntrul si in jurul lor. Prin intermediul tuturor religiilor, filosofiilor, stiintelor, civilizatiilor materiale si spirituale, neamul omenesc a tot incercat sa rezolve in mod fundamental o problema de o importanta covarsitoare: problema omului.
Si din toate aceste straduinte si lupte si-a confectionat siesi o zeitate suprema spre a fi idolatrizata drept valoare de varf si criteriu suprem. Acest ultim idol este: “Omul este masura tuturor lucrurilor“. Cu alte cuvinte, omul este masura tuturor fiintelor si a tuturor lucrurilor.
Oricum, prin aceasta metoda, omul nu a reusit sa rezolve propria sa problema. Masurandu-se pe sine prin sine, el nu a reusit sa se inteleaga nici pe sine, si nici lumea inconjuratoare (cf. 2 Cor. 10, 12). A trudit in van. A rezumat totul intr-un strigat disperat si intr-o cutremuratoare marturisire: “De la mine insumi nu stiu nimic“ (1 Cor. 4, 4). “Nu stiu nimic de la mine insumi. Nu stiu ce este omul, nici ce este Dumnezeu, nici ce este moartea, nici ce este viata. Si simt din toata fiinta mea ca sunt rob al mortii, rob al raului si, prin pacatele mele, rob al diavolului“. Rezultatul tuturor acestor eforturi umane a fost acela de a tese un trup din intregul neam omenesc: “trupul mortii” din care tot omul s-a facut partas. Si ce este ascuns inlauntrul acestui trup al mortii? – duhoare, putreziciune, viermi. “Om nenorocit ce sunt! Cine ma va izbavi de trupul mortii acesteia?” (Rom. 7, 24).
Nimeni, nimeni altul in afara de Dumnezeu-omul Hristos, fiindca El a biruit moartea prin Invierea Sa. El a distrus “trupul mortii” ca realitate ontologica (cf. Apoc. 20, 14, 10). El a rascumparat neamul omenesc din moarte si a oferit darul Vietii vesnice, al Adevarului vesnic, al vesnicei Iubiri, al vesnicei Dreptati, al vesnicei Bucurii si toate celelalte Virtuti dumnezeiesti vesnice care pot fi oferite doar de catre Dumnezeul Iubirii, de Cel ce iubeste cu adevarat intreaga omenire. Si, astfel, El a rezolvat problema omului, intreaga problema a omenirii.
Cand Dumnezeu S-a facut om, El a aparut ca Dumnezeu-om, iar prin trupul Sau – Biserica - el a ramas caDumnezeu-om in aceasta lume terestra. El a devenit valoarea de varf si criteriul suprem al neamului omenesc pentru totdeauna – singurul Dumnezeu adevarat si singurul Om adevarat, singurul Dumnezeu desavarsit si singurul Om desavarsit. Ca atare, El este singura valoare suprema si singurul criteriu ultim al fiintei fizice si spirituale, al potentialismului sau teandric si a tot ceea ce este uman si al omului. Doar in Dumnezeu-omul Hristos s-a vazut omul pe sine implinit si vesnic pentru prima oara. El s-a recunoscut pe sine in toate dimensiunile sale. Drept urmare, un nou principiu general al valorii si al cunoasterii se aplica neamului omenesc: “Dumnezeu-omul Hristos este masura tuturor lucrurilor si fiintelor“.
Totusi, principiul “omul este masura a orice“, continua sa domine in cea mai mare masura in lumea idolatra si politeista necrestina “ferro ignique“. Aceasta l-a facut pe Sfantul Apostol Pavel sa rezume toate filosofiile neamului omenesc la doua: filosofia cea dupa om sicea dupa Hristos (Col. 2, 8).
2. Numai Dumnezeu-omul Hristos este desavarsit, Om cu adevarat desavarsit si in chip simultan, Dumnezeu desavarsit si Om desavarsit. Aici Ipostasul Logosului lui Dumnezeu poate fi supus unor consideratii de ordin critic. El a fost limpede interpretat si rostit de catre de Dumnezeu purtatorii Sfintii Parinti de la cel de-al patrulea sinod ecumenic de la Calcedon. In Dumnezeu-omul Hristos, omul a atins ultima treapta de desavarsire. Prin Dumnezeu, sufletul sau a fost desavarsit si implinit, impreuna cu constiinta sa, vointa, mintea, inima si trupul sau; intr-un cuvant, intreaga sa fiinta s-a unit cu Hristos si astfel cel mai important miracol cu putinta, cu adevarat vrednic de dragostea noastra, a avut loc.
Dumnezeu-omul Hristos a ramas in aceasta lume a noastra, ca si in intregul univers prin Biserica Sa, prin Trupul Sau, asa incat orice om sa se poata alatura trupului Dumnezeu-omului Hristos si in acest mod sa realizeze deplina si completa sa desavarsire (cf. Efes. 3, 6). Doar in Dumnezeu-omul Hristos si prin El poate fiecare persoana omeneasca sa devina cu adevarat si cu totul umana. Doar cuDumnezeu-omul Hristos si Biserica Sa si prin Biserica Sa “dimpreuna cu toti Sfintii” este cu putinta sa ajungi la “starea barbatului desavarsit, la masura varstei plinatatii lui Hristos” (Efes. 4, 13). In Dumnezeu-omul Hristos, “locuieste trupeste toata plinatatea Dumnezeirii”, astfel incat, in Biserica si prin Biserica, plinatatea Dumnezeirii poate fi acordata fiecaruia dintre noi (Col. 2, 9-10). Acest lucru poate fi implinit in fiecare dintre noi doar “impreuna cu toti Sfintii“, prin Sfintele Taine si Sfintele Virtuti, si intemeindu-ne pe Sfanta Credinta si Sfanta Iubire (Efes. 3, 17-20).
Fara Dumnezeu-omul Hristos, omul este, de fapt, fara cap, cu adevarat fara eu, fara eul cel vesnic, fara un eu nemuritor asemanator lui Dumnezeu. Fara Dumnezeu-omulHristos, omul nu exista; el este ceva mai putin decat un om, pe jumatate om sau nu este om deloc. Iar odata ajunsi in acest punct, trebuie sa adaugam urmatorul adevar:fara Dumnezeu-omul Hristos omul este pururea rob al mortii, al pacatului si al diavolului.
Doar prin Dumnezeu-omul Hristos, isi da seama omul de potentialul sau harazit lui de catre Dumnezeu. El devine “dumnezeu prin har” si in acest fel el isi realiza potentialul deplin al existentei si personalitatii sale. El ajunge la vesnicia sa vesnica prin omenitatea dumnezeirii. Vietuind in timpul hristocentric al Bisericii “dimpreuna cu toti Sfintii“, omul ajunge la unirea cu Dumnezeu treptat, prin Sfintele Taine si Sfintele Virtuti. Iar el este plin de bucuria sfantului mesaj si a cerestii porunci a Sfantului Vasile cel Mare: “O creatura a lui Dumnezeu vine la viata si dumnezeu este chemat“. Creat cu potentialul de a deveni dumnezeu-om, omul se straduie, in cadrul trupului hristocentric al Bisericii, sa-si faca mintea asemenea celei a lui Dumnezeu, sa ajunga la transfigurarea mintii sale proprii prin Hristos. “Noi avem mintea lui Hristos“ (1 Cor. 2, 16). El se straduieste chiar sa se asemene voii lui Dumnezeu, sa-si transfigureze propria vointa intru cea a lui Dumnezeu si sa-si faca trupul asemanator celui al lui Hristos, transfigurandu-l intru Domnul: “Trupul insa nu este pentru desfranare, ci pentru Domnul, si Domnul este pentru trup“ (1 Cor. 6, 13).
Unit cu Hristos prin Biserica si in Biserica, omul ajunge din nou la starea sa originara, asemenea lui Dumnezeu, implinind acest lucru intr-o maniera pururea ascendenta prin dumnezeiasca virtute a cugetarii celei asemanatoare cugetelor lui Hristos(Gal. 4, 19; 3, 27; Rom. 8, 29).
Dar fara Dumnezeu-omul Hristos si independent de El, omul risca pururea sa ajunga asemenea celui rau, intrucat pacatul este in acelasi timp puterea si icoana diavolului. Actionand independent de Dumnezeu-omul Hristos, omul se reduce pe sine in mod voit la o stare demonica a pacatului. El devine ruda a diavolului. “Cine savarseste pacatul este de la diavolul” (1 Ioan 3, 8). Noi nu trebuie sa uitam ca principalul obiectiv al diavolului este de a-l lipsi pe om de potentialul sau dumnezeiesc, de a-l indeparta de Dumnezeu, de a-i sterge asemanarea sa cu Dumnezeu si de a-l transforma astfel intr-o fiinta asemanatoare lui. Antropocentrismul umanist este in esenta demonocentrism. Ele amandoua nu doresc decat un singur lucru: sa-si apartina doar lor insile, sa fie doar in ele insele si pentru ele insele. In acest fel, ele ajung la imparatia “celei de a doua morti” unde nu exista nici Dumnezeu si nici altceva dintre cele ale lui Dumnezeu (Apoc. 21, 8; 20, 14). Ceea ce s-a prezentat pana aici nu este nimic altceva decat umanismul evanghelic, apostolic, patristic, ortodox al dumnezeirii(Teoumanism, Teohominism).