Citat:
În prealabil postat de Adriana3
Iar renumele de "ciocanul ereticilor" l-a primit din cauza predicilor sale care au marturisit mereu adevarul, propovaduind Evanghelia. De asta limba i-a ramas neputrezita. Arma sa era predicarea.
|
La ce altceva vă așteptați de la un Frate Predicator decât să predice ? Dar v-ați pus vreodată întrebarea dacă ceea ce a predicat Sf Anton este ceea ce predicați dv ? Cum se face, atunci, că Sf Anton, cu limba sa rămasă incoruptă, nu a predicat NIMIC împotriva Inchiziției, contemporane cu el ? Mai mult, cum se face că NICIUNUL dintre sfinții pe care îi cinstește Biserica nu a socotit că Sfânta Inchiziție ar fi ceva josnic și nu a predicat împotriva niciunui inchizitor ? Și, slavă Domnului, acei sfinți aveau destul curaj să predice împotriva unor preoți și chiar episcopi care nu respectau cuvântul Evangheliei ! Adesea, biciul cuvântului lor, precum biciul profeților și sfinților dintotdeauna, a lovit simonia, corupția, luxul și luxura unor prinți ai Bisericii. Dar Inchiziția nu a fost defăimată niciodată, decât poate pentru că nu era suficient de eficientă împotriva ereziilor. Probabil că primul catolic care a atacat Sf Inchiziție (e adevărat, după o lungă muncă de propagandă protestantă) a fost...Voltaire. În al său "Dicționar filozofic", Voltaire scrie despre Sf Inchiziție: "acel tribunal sângeros, acel memorial înfricoșător al puterii călugărilor". Este același Voltaire care, din câte îmi amintesc, obișnuia să spună că o minciună repetată de multe ori ajunge a fi luată drept adevăr. Până la acești "iluminiști" cu care ne-a fericit masoneria, îndreptățirea ministerului Inchiziției nu a fost de NIMENI pusă la îndoială. În lumea catolică, mă refer. Cum se face că Sf Tereza din Avila, care intrase în colimatorul Inchiziției, a acceptat cercetarea penală pentru acuzația de fals misticism ? Cu minuția lor caracteristică, inchizitorii, la capătul cercetării, au conchis că nu este nimic fals în ciudatul misticism al sfintei, iar ea nu s-a plâns nicicând că inchizitorii ar fi hărțuit-o, necum torturat-o, cu metodele lor. Explicația este că tortura a fost folosită în 1-2 % dintre cercetări (potrivit istoricului Jean Dumont). Mult mai rar decât tortura folosită de poliția zilelor noastre. În plus, ceea ce nu se întâmplă azi, interogatoriul sub tortură trebuia aprobat de episcopul locului, care trebuia să trimită și un reprezentant al său ca martor la interogatoriu. În plus, la tortură trebuia să fie prezent un medic. În sfârșit, interogatoriul sub tortură nu putea fi repetat. Față de epoca modernă, în care ne-am obișnuit cu relele tratamente practicate de Gestapo, de comuniști ori de democrați deținuților de la Guantanamo, metodele de tortură ale Inchiziției au fost parfum de tei, doamnă Adriana. Eu nu am auzit încă de vreun bănuit de erezie care să fi murit la interogatoriile Inchiziției, în schimb am auzit că episcopul parohiei mele, Vasile Aftenie, arestat în 1948, a fost maltratat în beciurile Ministerului de Interne până în 1951, când a murit, fără să fie pus sub acuzare. Citiți "Lanțuri și teroare" a episcopului Ioan Ploscaru, și veți vedea ce înseamnă tortura modernă.