[vsovivi]

Lucrurile sunt foarte simple,

plăcerea este o închipuire umană a măririi de sine care se alipește Credinței sau un dar de la Dumnezeu.

Dacă avem în noi iubirea de mândrie și de păcate și de lăudăroșenie ca un fel de iubire trufașe care caută să se laude mereu cu ale sale fie în mod egoist fie altruist de ochii gLumii, atunci plăcerea simțită, fericirea, bucuria, e mincinoasă și ne ațâtă spre toboganul curviilor elevante, spre parașuta dată cu păcură cu care să aterizăm în prăpastie, unde să facem cunoștiință cu văpaia necurată și a tot mâncătoare care nu se mai satură niciodată... cu lenea muncitoare și batjocuritoare.

Dacă avem în noi însă iubirea de Dumnezeu și de smerenia Lui, văpaia cea curată a dorului total ca în taină să-I fim asemenea Lui cât mai rapid, atunci plăcerea drumului strâmt, plăcerea urcușului, fericirea și bucuria e adevărată și nemincinoasă cu condiția să avem urcuș, adică să urcăm neîncetat spre golgota de partea Domnului și nu un alt pisc deșertificat doar ca să ne aflăm în treabă.

Prima plăcere vine din hoție și din apărarea hoției ca o mare responsabilitate... ce satisface pofta de plăcerile nepăsării și plictiselii poftelor dezordonate și aducătoare de dulceți necurate, dulcețile măririi mincinoase prin dezbinări și învârtoșeli.
A doua plăcere vine din recunoștința arătată Lui Dumnezeu în toată clipa pentru Darurile și lucrările Lui... cu omul credincios ce se socotește pe sine mai păcătos și mai nedrept nu numai față de Dumnezeu ci față de toată făptura și toată Creația restaurată.