[ALEXANDRU ANASTASIU]

În prealabil postat de rezadiniran

Despre ciuntiri am scris si eu, domnul meu.

Papistasii si ereticii protestanti au ciuntit Sfantul Nume pana a ajuns "Isus"
Nu va este teama ca ciuntind Sfantul Nume Iisous in Iisus am putea fi si noi in erzie chiar fara sa ne dam seama?

Pentru, doar Iisous = 888. Nu-i asa?

ou chiar şi în greacă se citeşte u, pe când I se citeşte i şi η se citeşte ey. Sunt două litere diferit citite în greacă deci tâlcuite cu doi de i, pronunţate un pic diferit cantitativ, pentru a le deosebi. Limba română fiind fonetică a tâlcuit bine sensul de 888 în acest fel
Ἰ = I = 10
η = i = 8
σ = s =200
ο = o = 70
ῦ = u =400
ς = s =200

adică exact cum citesc grecii: prima literă şi a doua I (dar primul mai scurt al doilea mai lung, cum zic şi grecii), ou ca u cum zic şi grecii, şi chiar şi accentul este ca în greacă, după cum scrie foarte frumos în trimiterea din postarea lui Cătălin:

De altfel, însăşi lectura numelui în limba română, nu accentuează prima silabă (i.e., ca în latină sau engleză: Je'-sus), ci ultima (ca în greacă, sau spaniolă, franceză etc.) Acesta este un motiv în plus de a favoriza lectura numelui lui Iisus cu un scurt aproximant iniţial [j], cum sugerează dublarea lui "i", precum şi grafia cu doi de "i": Iisus, care nu este deloc redundantă, având temeiurile ei atât fonologice cât şi etimologice.

Numerele nu sunt valabile în limba română, pentru că literele în limba română nu au corespondent numeric, dar limba română transcriind fonetic limba greacă dacă zicem u tâlcuim exact pe ou deci păstrăm nealterat 888 dar dacă am zice isus în loc de Iisus am pierde fie un 10 fie un 8 şi am da în erezia arianismului.

În prealabil postat de catalin2

De fapt noi scriem exact cum se citeste in greaca, pentru ca "e" se citeste "i", iar "ou" se citeste "u". Si in latina daca ne uitam este Jesu sau Iesu. Pe net scrie ca in aramaica, limba vorbita de Mantuitor, se scrie Iesua sau Iesu. Si in Biblia in romaneste si in latina si alte limbi Isus Navi scrie altfel, pentru a-l deosebi de Mantuitor, se scrie Iosua in cea de limba romana (care e tot o varianta a numelui Iehosua in ebraica. Cate ceva aici: http://ro.orthodoxwiki.org/Iisus_Hristos

Mulţumesc mult Cătălin pentru trimiterea minunată de mai sus, care completează în sfârşit şi lingvistic, după moftul lui Mihnea Dragomir, teologia lui Iisus. Tare drag îmi mai eşti cu seriozitatea cercetărilor.

În prealabil postat de catalin2

Pe de alta parte, asa cum scrie si Alexandru, e si un bine ca ortodocsii scriu Iisus, iar cei care nu sunt ortodocsi scriu Isus, ca sa nu confunde vreun credincios ortodox vreo scriere adventista sau baptista sau chiar catolica, cu o scriere ortodoxa. De multe ori intr-un text gasit pe internet nu ne dam seama imediat daca e un text ortodox sau neoprotestant.
E evident ca noi scriem si spunem Iisus, pentru ca asa a hotarat BOR si e Biserica nostra, de care ascultam. La fel scriu si rusii, dar au alt alfabet, de exemplu. La fel pronunta si grecii, tot cu un alfabet diferit de noi si rusi.

Si ca sa fim exacti, probabil eterodocsii de la noi au luat denumirea Isus din scrierile slave. Celelalte tari slave ortodoxe scriu tot Isus, rusii adaptand in 1654 mai multe elemente din cultul lor la cel grecesc. Din cate imi dau seama si scrierea Iisus, dupa care am adaptat si noi. La noi se foloseau si traduceri grecesti si slave, pana la primele Biblii in limba romana.

Aici sunt nişte mici greşeli istorice:
1. deoarece scrierile slave au avut Їисоуса în slavonă, limba lor originală, alcătuită de Sfinţii fraţi Chiril şi Metodie după limba greacă şi poate unii slavi moderni au greşit doar la transliterarea latină contemporană, când, din cauza unor prigoane repetate, şi împuţinării ortodocşilor, n-au mai avut timp de sfat cu ceilalţi ortodocşi.

2. Ruşii, care se clătinau spre papism, au fost întăriţi în Ortodoxie de Sfântul Mitropolit Pentru Movilă al Kievului (român), care a şi cerut un sinod panortodox la Iaşi.
Dacă au adoptat ruşii Iisus în 1654 e un indiciu că aşa a hotărât Sfânta Biserică,toată , tocmai la acel sinod, deoarece a avut loc un sinod panortodox la 1642, la Iaşi, unde s-a corectat şi Mărturisirea Ortodoxă împotriva calvinilor şi papiştilor făcută de Sfântul Mitropolit Petru Movilă, iată ce argument puternic să-l folosim şi noi pe Iisus.

3. Ruşii şi slavonii în general, fiind ultimii veniţi la Ortodoxie, au stat întotdeauna cam rău cu păstrarea corectă a Ei, nu e de mirare dacă aceştia se corectează după români sau greci.

4. Iar grecii au luat creştinismul după 529, de la străromâni, când Sfântul Iustinian cel Mare le-a desfiinţat centrul credinţei lor strămoşeşti (idolatria) aflat la Atena, (de care nu doreau să se despartă în ruptul capului, până nu li s-a rupt capul). Astfel, din dorinţa de a accesa la putere, pentru a se răzbuna, au luat Ortodoxia de la străromâni. Bine măcar că se străduiesc să conserve dogmele, lăudându-se desigur că ei le-au descoperit şi păstrat, şi să nu se abată de la ele, fiind foarte atenţi cu fiecare literă, (fiind aceasta o înţelepciune a lui Dumnezeu, care profită de naţionalismul lor ancorat în Ortodoxie ca să ducă şi pe greci la sfinţenie, măcar aşa, şi să avem nişte oameni atenţi foarte la cuvinte, pentru a nu le denatura sensul, înţelesul Ortodoxiei, ale cărei texte sunt în majoritate în limba greacă, limbă matematică, fără aproximări în exprimare) căci fiecare literă a Ortodoxiei a fost apărată cu sânge de Mucenic. Nu e de mirare dacă ei s-au inspirat de la români, părinţii credinţei lor.
Nu e cazul să ne bâlbâim când o spunem: la români este Ortodoxia originală, Apostolică (italienii şi galii "verii" noştri, au pierdut-o căzând, datorită francilor sălbatici, în filioquism, dar nu fără luptă şi milioane de Sfinţi Mucenici gali şi itali care au apărat Ortodoxia).
Nu e de mirare că românii au influenţat pe ruşi şi pe greci să spună Iisus în loc de Iesus: ori aşa a fost originalul, ori aşa a trebuit, pentru a ne lupta mai bine cu francii cocoţaţi în latină. Căci iezuiţii au spurcat pronunţia Iesus, iar pronunţia originală a fost ori chiar Iisus ori Ieysus. Ultima teorie numită etacistă (că se citea Ieysus) aparţine lui Erasmus Desiderius Rotterdamus (sau Gerhard Gerhards) - 1466-1536 (papist îndărătnic) aducând argumente palide.
Grecii de azi (şi în limbajul bisericesc panortodox) se foloseşte pronunţia itacistă adică Iisus. Eu, personal, nu cred în teoria că papiştii (şi eretici din punct de vedere al credinţei, şi germanici din punct de vedere al neamului care a pus mâna pe dogmele şi documentele adevărate ale papismului, înlocuindu-le cu documente false) ştiu mai bine decât ortodocşii, dintre care fac parte şi grecii, să pronunţe greaca, şi decât românii să pronunţe latina. Iar dacă ortodocşii cu adevărat, contrar logicii, au schimbat pronunţia, e şi mai clar de ce: au făcut-o special pentru a se deosebi de papişti, încă un argument în plus ca noi să ţinem cu dinţii la scrierea Iisus iar nu isus.
Manuscrisele (şi Bisericile şi credinţa) slavone şi apoi tipăriturile greceşti, slavone, arabe, georgiene ortodoxe s-au făcut în Ţările Române, numite pe drept cuvânt de Nicolae Iorga "Bizanţ după Bizanţ" deşi oleacă cam incomplet, fiind mai degrabă şi "Bizanţ înainte de Bizanţ".

Românii întotdeauna şi-au alcătuit limba bisericească pentru a lupta cu ereziile, inclusiv cu cea papistă, şi cu mila lui Dumnezeu au şi reuşit.

Nu există nici un motiv lingvistic sau istoric ca românii sau grecii sau slavii, sau Sfinţii Apostoli să fi spus vreodată isus iar nu Iisus.Că au spus Iisus iar nu Ieysus cum zic etaciştii este mărturisit de Sfânta Biserică, în Care noi credem fiind Trupul fără de greşeală al lui Hristos.
Dar după nici o teorie (ori etacistă Ieysus ori itacistă Iisus) nu s-a spus vreodată isus.

Este desigur o ticăloşie a ereticilor şi o neatenţie a unor ortodocşi de azi.


http://aoal.org/Greek/ntgreekb/files...abetCharts.pdf


De acum dragii mei, mă veţi găsi numai pe "Bioterapie", deoarece aş dori să scriu cartea despre viaţa Bătrânului meu Traian. Dacă totuşi mai sunt nedumeriri în legătură cu cele despre numele de taină a lui Iisus, vă rog să mă atenţionaţi pe mesageria privată.

Cu durere şi dragoste, Alexandru