Cu mai multi ani in urma am locuit o vreme indelungata in partea de sud a tarii, undeva pe valea Oltului.
Nu stiam eu prea multe despre ale credintei, dar ceea ce am remarcat la un numar extrem de mare de persoane de acolo, care erau mai duse pe la biserica, era faptul ca vorbeau mai mult de farmece decat de cele sfinte.
Unele dintre ele aveam senzatia ca trec pe la biserica de frica farmecelor, si mai putin din evlavie, dragoste de Dumnezeu, dorinta de a apropiere de Dumnezeu, dadeau pomelnice si acatiste din care nu lipsea niciodata capitolul "farmece".
Si sfaturile pe care mi le dadeau mi s-au parut ciudate. Toate legate intr-un fel sau altul tot cu "farmece"; mama mea zicea doar: roaga-te.
Mi s-a parut foarte ciudat, chair daca eram tare nestiutoare, aici acasa nu prea auzisem de lucrurile astea, iar pe mama mea, sau cunoscutii nostri de la tara (unde credinta era mai vie, si fara frica celor de la oras de afi vazuti ca intra in biserici) nu i-am auzit pomenind de atatea farmece.