Pentru ca acest text mi s-a parut elocvent il prezint:"Trebuie precizat de la inceput ca desi se spune in Cartea numita Facerea (II, 2-3), ca dupa ce a terminat creatia, in sase zile, "Dumnezeu s-a odihnit de toate lucrurile Sale in ziua a saptea pe care a sfintit-o si a binecuvantat-o", El a binecuvantat-o si a sfintit-o nu pentru Sine. Nu se vede insa nicaieri poruncita tinerea zilei a saptea pana la scoaterea evreilor din robia Egiptului. Chiar daca s-ar admite ca zilele creatiei ar fi fost de 24 ore si nu epoci -cum spune El prin proorocul Sau : "Ca o zi inaintea Domnului este ca mii de ani" (Ps. LXXXIX, 4 II Petru III, 8)- nu se poate sti ce nume a purtat ziua a saptea, fiindca n-a existat o astfel de zi pana la Moise. "Odihna" de care se aminteste, inseamna ca El a terminat toata lucrarea Sa pe care a binecuvantat-o si a sfintit-o ca sfarsit al acestei lucrari. Dealtfel, asa cum graieste El insusi prin proorocul Isaia : "Dumnezeu nu oboseste, nici nu-si sleieste puterile" (Isaia XL, 28). Deci El n-are nevoie de odihna. "Tatal Meu pana acum lucreaza ; si Eu lucrez" (Ioan V, 17), zice Domnul. Cum Dumnezeu este existenta, Viata insasi, odihna sau incetarea activitatii Lui ar insemna incetarea vietii, sfirsitul existentei lumii.
Pentru Adam, in rai, toate zilele erau sfinte, pentru ca el traia in apropierea lui Dumnezeu, in stransa comuniune cu El, sfintind numele Lui si slavindu-L zilnic, fata catre fata. Dupa alungarea lui din Eden, ca urmare a pacatului neascultarii, munca a devenit o truda pentru existenta, iar trupul a simtit nevoia de zile de odihna pentru refacerea fortelor fizice si spirituale. Totusi, nu i s-a dat atunci nici o porunca, privind serbarea zilei a saptea ; nici in rai si nici dupa alungarea din el. De atunci, Adam si urmasii lui s-au instrainat, devenind inchinatori la idoli. Le-a lasat insa fagaduinta unui Mantuitor (Fac. III, ,15) si "egea din fire", scrisa in inimile lor, "care-i invinuieste sau ii apara" (Rom. II, 14- 15). Dar de serbarea zilei a saptea nu se aminteste nimic inainte de potop si nici dupa Noe, pana la Moise.
Sabatul este instituit odata cu randuirea sarbatorii Pastilor si a mancarii mielului pascal, cu azimi, in noaptea scoaterii evreilor din robia Egiptului, dupa 430 de ani de robie (les. XII, 40), miel care preanchipuia pe Hristos "Mielul lui Dumnezeu, Care ridica pacatele lumii" (Ioan I, 29).
Cel dintai loc din Scriptura Vechiului Testament in care se vorbeste de Sabat, ca zi de odihna, este cel din Iesire (XVI, 23). Acolo citim : "Iar Moise le-a zis : Iata ce a zis Domnul: Maine este odihna (Sabat) odihna cea sfanta in cinstea Domnului, ce trebuie copt coaceti, ce trebuie fiert fierbeti astazi si ce va ramane pastrati pe a doua zi" (les. XVI, 23). In aceasta zi nici "Mana" cereasca nu li se trimitea de sus ca s-o poata strange pentru mancare, ci trebuia sa se stranga in ziua a sasea si pentru a doua zi.
Odata cu instituirea Sabatului ca zi de odihna in pustie si in aducerea aminte a scoaterii iudeilor din robia egipteana (Deut. V, 14-15), dupa prima lui sarbatorire, Dumnezeu a randuit prin Moise asa : "Iata ce porunceste Domnul: Umpleti cu mana un omer, ca sa se pastreze in viitor urmasilor vostri, ca sa vada painea cu care v-am hranit Eu in pustie, dupa ce v-am scos din tara Egiptului" (Ies. XVI, 32). Si s-a pastrat Mana aceasta "in chivotul marturiei" (XVI, 34), nu numai cei 40 de ani, cat au ratacit prin pustie, ci si peste veacuri, dupa aceea (Evr. IX, 4)".
|