[laurastifter]

În prealabil postat de Kronos

Asta dacă Învierea și minunile sunt adevărate și nu fabulații. Dvs. credeți că sunt adevărate și de aici concluzia că Iisus e Dumnezeu. Dacă ele nu sunt adevărate, întregul raționament (și creștinismul) se duc(e) de rîpă. Eu încă nu-mi explic cum se poate ca un asemenea om cu așa puteri, să învie morții, să nu fie consemnat de vreun scrib evreu și cum era el asuprit din toate părțile.

Cum susţineţi că n-a fost menţionat de niciun scrib evreu? Istoricitatea lui Iisus Hristos nu mai este pusă la îndoială nici chiar de către cei mai aprigi şi vehemenţi contestatari ai dumnezeirii Sale, deoarece existenţa Sa este atestată în multe documente ale vremii. Există, în acest sens, documente creştine, iudaice şi romane, care-L menţionează clar pe Domnul nostru Iisus Hristos. De exemplu, istoricul iudeu Iosif Flavius a amintit, în lucrarea sa "Antichităţi iudaice", despre existenţa lui Ioan Botezătorul şi a lui Iisus Hristos. De asemenea, Talmudul Îl menţionează pe Domnul Iisus, deşi referirile la Persoana Sa sunt destul de... nefavorabile, din cauza polemicii de atunci dintre iudaism şi creştinism. Era normal ca evreii din acea perioadă, dornici să-şi apere credinţa, să scrie cuvinte denigratoare la adresa Celui Care, prin întreaga Sa învăţătură şi viaţă, a îndepărtat mii de credincioşi de la religia iudaică. Totuşi, oricât de mult au încercat să-L nege pe Hristos, nu I-au putut contesta existenţa.
Există, de asemenea, istorici romani renumiţi, contemporani cu viaţa pământească a Mântuitorului, care-L menţionează drept Întemeietorul creştinismului. Astfel, Tacitus (55-120 d. Hr.), în scrierea sa "Anale", prezentând domnia lui Nero (54-68 d. Hr.) şi persecuţia declanşată de către acesta împotriva creştinilor, menţionează faptul că cei prigoniţi, creştinii, "îşi au denumirea de la Hristos, Conducătorul lor Care, în vremea lui Tiberius, a fost răstignit de către Pontius Pilat". Suetonius, relatând viaţa împăratului Claudius (37-41 d. Hr.), menţionează faptul că acest cezar i-a alungat pe toţi evreii din Roma, pentru că aceştia aveau conflicte între ei "din cauza lui Hristos". Din acest text, reiese faptul că, în vremea lui Claudius (deci, la doar câţiva ani după Învierea lui Hristos), creştinismul se răspândise atât de mult, încât unii dintre evreii stabiliţi în Roma aderaseră la noua religie.
Un alt document foarte interesant şi important pentru istoricii religiilor este scrisoarea trimisă de către guvernatorul Plinius cel tânăr împăratului Traian (98-117). În acea epistolă, guvernatorul îl înştiinţa pe împărat de practicile creştinilor care, spunea el, se adunau în fiecare duminică, înainte de răsăritul soarelui, pentru a-L adora pe Hristos ca pe un Dumnezeu. De asemenea, Plinius cel Tânăr îl informa pe Traian că adepţii religiei creştine nu fac nimic împotriva legilor romane şi că numărul lor creşte din ce în ce mai mult, cu toate că sunt persecutaţi de către autorităţi.
O descoperire arheologică recentă atestă faptul că, în vremea domniei lui Tiberius (14-37 d. Hr.), urmaşul lui Octavianus Augustus (27 î. Hr. - 14 d. Hr.), guvernatorul Iudeei era, într-adevăr, Pontius Pilat, cel menţionat în Sfintele Evanghelii.

Mai doriţi şi alte argumente? Dacă doriţi în mod sincer şi profund să aflaţi adevărul, puteţi găsi în orice manual de teologie dogmatică (chiar şi într-un manual pentru seminariile teologice) argumentele Bisericii în favoarea Învierii lui Hristos. Menţionez aici, dintre toate acele argumente, doar faptul că Sfinţii Apostoli nu au minţit atunci când au afirmat că L-au văzut pe Hristos înviat, deoarece ei au mărturisit acest fapt, ştiind că-şi riscă viaţa pentru propovăduirea lor. Toţi Apostolii, cu excepţia Sfântului Ioan, au murit ca martiri pentru Mântuitorul nostru Hristos. Cine ar fi dispus, oare, să-şi dea viaţa pentru o idee pe care o ştie neadevărată? Deci, mărturisirea Apostolilor că L-au văzut cu ochii lor pe Domnul înviat este întru totul adevărată.
Am încercat să vă ofer câteva argumente raţionale, dar voi încheia prin cuvintele Sfântului Grigorie Teologul care, în polemica sa cu arienii (o grupare care susţinea, prin argumente complicate şi sofistice, tot cam ceea ce spuneţi dvs. acum: că Hristos nu este Dumnezeu), îi îndemna pe interlocutorii săi: "Fără credinţă, aşadar, nu există înţelegere desăvârşită. Să credem, deci, dacă vrem să înţelegem".