View Single Post
  #29  
Vechi 18.07.2011, 20:43:33
laurastifter laurastifter is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 14.06.2008
Locație: România
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.357
Implicit

Dragi frați creștini,
Doamne ajută!
Nu știu ce a scris spre_rasarit la alte topicuri, dar ideea inițierii unui îndemn la rugăciune pentru întoarcerea la Dumnezeu a necredincioșilor îmi pare cât se poate de creștinească, pentru că Dumnezeu "vrea ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină", potrivit Sfântului Apostol Pavel.
Dacă la alte topicuri a scris mesaje neortodoxe, îi putem contrazice strict acele idei, dar aceasta nu implică din partea noastră o dezaprobare automată a oricărei idei exprimate de acest creștin.
În plus, el a spus clar că nu recomandă acea rugăciune ca o formulă magică de convertire a necredincioșilor, ci este doar un text pe care l-a propus. Ideea, în esență, este frumoasă, pozitivă: este necesar să ne rugăm lui Dumnezeu, cu încredere, pentru mântuirea tuturor semenilor noștri. Însuși Sfântul Apostol Pavel, inspirat de Duhul Sfânt, îi îndemna pe credincioșii săi să ceară de la Domnul ca Evanghelia să se răspândească între păgâni.
Cine sunt dușmanii Ortodoxiei? Nu știu pe cine are în vedere inițiatorul topicului, dar primii adversari ai credinței pe care-i am în minte sunt fundamentaliștii care, în diverse țări islamice, îi prigonesc pe creștini, exact ca în perioada Bisericii primare. Alți adversari sunt cei care promovează crima sub diferite forme (avort, eutanasie etc.), sau diverse ideologii periculoase și dubioase (ateism, relativism, secularism etc. etc.). Pentru toți aceștia, cu multă credință, să-L rugăm pe Domnul nostru, să-L rugăm să-i convertească la adevăr, așa cum pe Saul (Sf. Ap. Pavel) l-a transformat din prigonitor al său în apostol iubitor și martir.
Este adevărat, termenii întrebuințați de spre_rasarit în rugăciunea propusă sunt destul de neobișnuiți pentru limbajul bisericesc și formularea... dar dacă aceste cuvinte îl ajută să intre în comuniune cu Dumnezeu, dacă astfel se exprimă el în mod liber și-I vorbește deschis Tatălui ceresc, n-avem dreptul să-l judecăm. Și este foarte posibil (din modul în care am observat că scrie la acest topic) ca nici măcar să nu-i fi trecut prin minte apocatastaza sau alte erori dogmatice de care unii dintre participanții la această discuție îl suspectează. :) Oricum, să ne rugăm unii pentru alții și pentru toți oamenii! :)
Doamne Iisuse Hristoase, înflăcărează-i de dragoste față de Tine pe toți cei care ezită să Te primească în inimile lor! Risipește întunericul duhovnicescal necredinței acelora, biruind cu dragostea Ta infinită orice idee sau faptă care-i îndepărtează de Tine. Amin!
Reply With Quote