In noaptea aceasta ma simt trista eu...Atat de trista incat respiratia imi doare pana si urma trecutului pas, nascand strafundului meu senzatia inutilitatii oricarei nadejdi ca merita sa ma surazi unui anume dor, numit impropriu sansa...Ea nu exista, sta rastignita lemnului capriciilor unui colectionar de versuri, pe care le aseaza nerimat vitrinei ciobindu-mi sfartecat ultima farama de suflet...Cum am putut sa mai cred ca pot iubi, cum am putut crede voi fi tresarita salcie macar gandului condeiului ce doar ieri imi declara dragoste vesnica? Sunt fragmente , cioburi imprastiate unei directii pe care imi promit ca o voi rataci oricarui nou inteles...Si ma doare si-mi vine sa tip, dar pana si glasul s-a convertit lespezii de piatra , nu atat de piatra precum sufletul ce mi-a provocat sfaramarea....Sigur , maine adica azi incepe alta zi, dar eu una stiu sigur , de astazi voi muri.....Ma doare, da ma doare...