Bun, atunci sa revenim si sa vedem despre ce e threadul.
Din cate inteleg, ai dori ca threadul sa incerce sa netezeasca asperitatile dintre atei si credinciosii religiei crestine.
Dupa parerea mea, credinciosii (unii dintre ei) se inghesuie prea repede sa caracterizeze orice forma de ateism in categoria "slujitorii satanei".
Pe de alta parte (si o spun din experienta personala, 100% autentica si valabila), ateii cad la randul lor intr-o formidabila greseala.
Si anume, de cele mai multe ori, ei habar nu au despre ce vorbesc. Oameni de altfel culti si inteligenti se lasa orbiti intr-o asemenea masura de aspectele negative pe care le percep in cadrul fenomenului religios incat generalizeaza abrupt, grosolan si irational, extinzand aceste aspecte la intreaga religie crestina.
Exempla docent: Daca m-a scos din sarite un ortodox habotnic care m-a facut satanist pentru ca port par lung si ascult Iron Maiden, sau un catolic mi-a explicat ca o sa ard in iad daca trag cu ochiul la un site cu gagici dezbracate, sau niste martori ai lui Iehova mi-au deranjat somnul de dupa munca cu niste brosurele tampitele si zambete bovine, acesta nu este un motiv sa arunc la gunoi 2000 de ani de istorie intelectuala a Europei.
Iata-l, spre exemplu, pe chiar acest thread, un ateu se ofera, plin de generozitate, sa explice credinciosilor cum sta treaba cu stiinta.
De unde vine aceasta atitudine ? Pai, evident ca vine dintr-o necunoastere a stiintei si mai ales a istoriei stiintei in contextul mai larg al istoriei culturii si civilizatiei europene.
Dar nu doar a istoriei, ci si a contemporaneitatii.
Mi-ar face sincera placere sa va vad, domnule, pasind in amfiteatrul vreuneia dintre multele universitati de varf catolice (ma refer la universitati axate pe stiinte exacte), adresandu-va audientei si propunandu-le, cu superioritate, ca ati venit sa le explicati cum sta treaba cu stiinta.
Doamne, cum s-ar mai chinui, din politete, sa nu izbucneasca in hohote de ras cei care stiu ca pe Luna sunt zeci de cratere botezate dupa numele unor oameni de stiinta iezuiti, sau ca descoperitorul teoriei Big-Bangu-ului a fost preot catolic, sau ca Blaise Pascal a fost nu doar credincios, ci mistic crestin....
Oare lui Albert Einstein, Max Planck, Erwin Schrodinger, Werner Heisenberg, Robert Millikan, Charles Hard Townes, Arthur Schawlow, William D. Phillips, William H. Bragg, Guglielmo Marconi, Arthur Compton, Arno Penzias, Nevill Mott, Isidor Isaac Rabi, Abdus Salam, Antony Hewish, Joseph H. Taylor, Jr. Alexis Carrel, John Eccles Joseph Murray, Ernst Chain, George Wald, Ronald Ross, Derek Barton, Christian Anfinsen,Walter Kohn si Richard Smalley - toti laureati ai premiului Nobel pentru fizica, chimie sau medicina si toti oameni credinciosi, lor ati dori sa le dati explicatii despre stiinta, din perspectiva superior-atee ?!
Last edited by Erethorn; 19.07.2011 at 16:30:38.
|