< Când în cele din urmă zeul Rama 1-a biruit pe vrăjmasul său si si-a redobândit sotia pe care acesta i-o furase, a primit-o cu răceală, adresându-i următoarele cuvinte: „Ce om cu capul pe umeri îsi mai ia înapoi femeia care a trăit mult timp în casa altcuiva?“.
Atunci Sita, sotia lui, a cerut să i se aprindă un foc spre a intra în el, ceea ce s-a si făcut. însă zeii care urmăreau totul din cer si care cunosteau nevinovătia ei n-au îngăduit flăcărilor să o ardă. Astfel li s-a dovedit tuturor că Sita rămăsese credincioasă sotului ei. Acest mare poem, Ramayana (epopeea lui Rama, scrisă între secolele V si I î.H.), în care sunt relatate si evenimentele descrise mai sus, are pentru indieni o valoare paradigmatică. Viata si faptele zeilor încarnati sunt considerate modele de urmat. De pildă, istoria Sitei a constituit temeiul sălbaticei traditii numite sati, care instituia obligatia ca văduvele să fie jertfite în focul în care era incinerat trupul sotului lor decedat. De asemenea, în vechime, sotii gelosi aveau dreptul să-si supună sotiile „probei focului“, întocmai cum procedase si zeul Rama, potrivit scrierilor „sfinte“. Cu alte cuvinte, pentru ca femeia să-si poată dovedi nevinovătia, fidelitatea si devotamentul fată de sotul ei, trebuia să se arunce cu curaj în flăcări... Dacă era o sotie credincioasă, n-ar fi putut arde, fiind protejată de zei; dacă totusi femeia ardea, aceasta dovedea automat vinovătia sa...
Precum lesne se întelege, dacă cineva ar fi vrut neapărat să scape de sotia sa, o putea face oricând prin „proba focului“! De aceea, femeile erau în permanentă supuse unei presiuni psihologice vecine cu teroarea. N-au fost deloc putine cele care au căzut victime si acestei învătături „sfinte“. Iată ce fel de societate, ce fel de relatii omenesti legiferează zeii hindusi...
Cât despre sceleratul obicei sati, el a fost interzis prin lege în anul 1829 de către lordul englez William Bendinsky, care detinea pe atunci functia de guvernator al Indiei. Cazurile de ardere a văduvelor s-au împutinat astfel până la a ajunge o raritate; însă în ciuda interdictiei, există încă văduve indiene ucise de către rude, adesea prin incendiere.
Mai trebuie spus că traditia interzice recăsătorirea, pentru ca averea să rămână familiei. Văduva nu are nici un drept si se află în deplina stăpânire a familiei sotului. Este una din formele în care sclavia pe viată îsi asigură si astăzi continuitatea pe teritoriul Indiei. Singura sansă a văduvei de a se sustrage acestui statut umilitor este ca ea să devină dasi, adică să se afierosească slujirii zeului Krishna. în cazul acesta, ea se adăposteste în Brindavan (socotit orasul natal al lui Krishna) si cântă într-unui din cele patru mii de temple, pentru două rupii pe zi. Noptile si le petrece pe drumuri sau prin cocioabe, devenind adesea victimă a exploatării sexuale din partea proprietarilor de imobile sau a preotilor hindusi.
Revenind la zeii hinduismului, acestia cunosc vremuri de glorie si strălucire si vremuri de decădere în fata altor zei mai populari. In epoca noastră, zeul Krishna este deosebit de popular în India. La el se referă marea epopee religioasă Mahabharata, din care face parte si Bhagavad Gita - devenită practic „evanghelia“ hinduismului contemporan. între altele, textul Gitei ni-1 prezintă pe zeul Krishna învătându-i pe oameni yoga, ca formă de slujire si ca asceză spirituală care îi va conduce pe credinciosi la unirea cu zeul însusi. Dar pentru că faptele vorbesc mai bine decât cuvintele, să procedăm la o scurtă trecere în revistă a vietii lui Krishna, asa cum o atestă scrierile „sfinte“; ni se vor descoperi o serie de amănunte trecute sub tăcere de către gurusii indieni care îsi vând în occident „marfa“ religioasă.