"Nu cumva socotind ca te rogi, sa umbli departe de rugaciune, sa te ostenesti fara castig si sa alergi in desert. Aceasta se intampla la cantarea cu gura, cand mintea e purtata in alta parte si e impartita intre patimi si lucruri, incat se intineaza si intelesul cantarii.
Dar aceasta se intampla si cugetarii. Caci adeseori strabatand aceasta cuvintele rugaciunii, mintea nu o insoteste si nu se atinteste spre Dumnezeu , cu Care se face convorbirea rugaciunii, ci e abatuta pe furis de anumite ganduri.
Atunci cugetarea spune din obisnuinta cuvintele, iar mintea luneca de la cunostinta lui Dumnezeu. Ca urmare si sufletul se arata fara intelegere si fara asezare, intrucat mintea s-a imprastiat in niscai naluciri, sau spre cele ce e furata, sau voieste.
Iar nefiind de fata cunostinta in rugaciune si cel ce se roaga neinfatisandu-se Celui Caruia I se roaga, cum se va indulci sufletul? Si cum se va veseli inima care se face ca se roaga, dar nu face rugaciunea adevarata?" (Teolipt, Mitropolitul Filadelfiei).
|