[cristiboss56]

În prealabil postat de iosif

O lume a imaginilor, o lume a cuvintelor, a lume a cosmetizarilor de tot felul. Tendinta de a trai intr-un univers creat de propriile dorinte, de propriile nevoie, de temerile noastre nu este o experienta noua a omenirii. Adam a fugit de adevarul din el insusi atunci cand a cazut in pacat, aruncand vina pe Eva. Acelasi gest se repeta la infinit in umanitatea cazuta, in fiecare dintre noi.

Hristos insa aduce mantuirea si in aceasta problema. Desi nu a gresit cu nimic, nu arunca vina asupra nimanui, ci isi asuma judecata nedreapta care i se face si ia asupra Sa toata vina, toate pacatele noastre pentru care noi meritam pedeapsa. O asuma El ca noi sa putem sa traim in libertate. Prin Evanghelia Mantuitorului nostru Iisus Hristos primim lumina de care avem nevoie pentru a strabate acest drum greu dar frumos spre libertate.

Lumina aceasta nu poate lumina decat inlauntrul nostru, pentru ca acolo se afla imparatia lui Dumnezeu. Acolo inlauntrul nostru Il intalnim si traim cu Dumnezeu, de aceea Imparatia cerurile este, dupa cuvantul lui Hristos, inlauntrul nostru, adica in inima noastra.

Dar noi nu primim aceasta lumina pentru ca ne este teama sa ne descoperim in fata lui Dumnezeu. Este o teama draceasca! Suntem atat de orbi incat nu intelegem ca ne ascundem fara sa putem a ne ascunde! E stupid! Ne ascundem de Dumnezeul Care le stie pe toate, Atotstiutorul! Suntem ridicoli! De cine fugim? De adevarul din noi? De cine ne este teama? De Cel pe Care nu-L cunoastem, dar despre Care auzim ca este Iubire si Adevar?

Ne complacem in a lustrui pana la stralucire carapacea, ne zdrobim pentru toate ale trupului sa dam IMPRESIE buna! Traim din impresii si nu din adevar! Ne este frica de noi insine si de ceea ce se afla in inima noastra! Ne e teama de ceea ce noi insine am lasat sa intre inlauntrul nostru! Da, ne este teama, pentru ca asta are diavolul de daruit: frica, groaza, neliniste, neimplinire, golul sufletesc, fuga de noi insine, lasitatea.

De unde aceasta teama de a infrunta realitatea interioara? De ce nu reusim sa foram in interiorul nostru si sa scoatem afara toata mizeria, toata slabiciunea, toata murdaria si rautatea care ne-au umplut camarile inimii?

Si daca incepem sa ne curatim inimile oare ce castig vom avea? Cum incepem curatirea interioara? De unde stim ca e nevoie de curatire interioara?

Oare fuga aceasta de adevar poate exista la infinit? De ce nu se schimba multe lucruri de pe acesta lume? Oare nu din ignorarea adevarului?

Of ! Draga Iosif ce bine ai punctat problema, incat ce s-ar mai putea adauga, decat neputinta noastra izvorata din putreziciunea interioara, unde diavolul asa cum ai spus, a instalat frica, lasitatea, nelinistea. Asta ii este si scopul, de a deztabiliza finta noastra, de a o face neputincioasa, de a o injosi , de a o subjuga si in final de a o distruge. Ne "fardam"viata noastra in loc sa ne privim direct in fata, ne ascundem dupa cuvinte, jucam cu totii intr o piesa de teatru de prost gust, pe care noi o concepem, noi o regizam, noi o jucam. Toate acestea se petrec pe fondul indepartarii de Dumnezeu, de adevarata credinta. Ne rugam din ce in ce mai putin si nu ne rugam cu sufletul si inima ci mai mult cu gura si atat. Nu constientizam ca asta lume este trecatoare, pregatindu-ne pentru cea vesnica. Nu ne pregatim sufletul ci il lasam prada celor de aici. Amanam , amanam mult prea mul pocainta noastra . Masca pe care o purtam, pentru a ascunde neputintele noastre, este o simpla si murdara pacaleala. Ne pacalim de fapt pe noi insine si unul pe altul. Atata timp cat nu urmam exemplul si calea Mantuitorului nostru, totul e-n zadar, afundandu-ne pe un drum ce nu duce nicaieri si mai ales in Rai. Aici trebuie inteles ca acest "nicaieri", reprezinta iadul, far de speranta, far de iubire, far de lumina , far de nimic, o singuratate continuua si vesnica.