Citat:
|
În prealabil postat de ory
Personal,mi se par incorecte aceste atitudini fata de niste oameni care au ales si in cele din urma si-au schimbat alegerea initiala,este un lucru firesc si acceptabil atata timp cat persoanele in cauza raman buni crestini,traind o viata decenta,cinstita si curata,o viata de familie.Cred ca aceste restrictii nu-s decat niste inventii ale unor oameni care s-au considerat la un moment dat desavarsiti,si-au mers pana la a impune aceasta cale,aparent ireversibile.
Sfantul Pavel spune destul de clar ca;"bine este celui care traieste in castitate si curatie pentru Domnul,dar de nu poate,mai bine sa renunte,sa-si i-a familie si sa traiasca cinstit,decat sa se osandeasca traind in continuare cu pacate in casa Domnului...".Mi se pare destul de concreta aceasta afirmatie,nu stiu de ce este total ignorata de legile monehale...bine,eu nu am redat aceasta afirmatie cu exprimarea absoluta,ci doar din aducere aminte,insa esenta ei este clara si absolut reala.
Nu aveti idee cati calugari ai zilelor noastre mai bine se resemneaza cu pacatele,decat sa renunte la viata monahala in virtutea intemeierii unei familii sanatoase si poate,mult mai placute in fata Domnului.Dar ce sa facem,facem legi pentru denigrarea atator principii omenesti,de parca am fi noi fauritorii acestui taram atat de complex!!!!
|
sa va relatez o intamplare ...
un om oarecare a intrat in manastire... a fost tuns... apoi a renuntat. a iesit din manastire pentru o femeie. cand a vrut sa se casatoreasca, tatal fetei a intervenit si nu l-a lasat... dar nu din rautate sau pentru ca avea preconceptii. i-a spus asa tanarului abia iesit din manastire: "daca tu ai renuntat la Dumnezeu, nu ai respectat promisiunea fata de Creatorul tau, fata de cel care trebuie sa ai cea mai mare dragoste, oare cum voi crede ca nu vei avea aceeasi atitudine fata de fiica mea?"
bineinteles, aceasta intamplare, ca multe altele, poate fi inteleasa si privita din mai multe unghiuri. poate unii se vor alarma, iar altii o vor intelege.
incercati sa priviti atitudinea scepticilor, fata de cei care au renuntat la monahism si cu pretentia de a fi preoti, din acelasi unghi: tatalui... nu ii era greu sa-si lase fiica sa se casatoreasca cu acela. poate ca ar fi fost un sot foarte bun... poate ca da, poate ca nu. DAR, odata ce a facut acea greseala, imensa, om fiind ii este greu sa aiba aceeasi incredere in el... nu l-a judecat, pur si simplu nu mai avea aceeasi incredere. si decat sa se riste (pt k nu era vorba de o zi, o saptamana, un an... ci de o viata intreaga), mai bine isi da fiica pe mana unuia care prezinta mai multa credibilitate. o viata ai, nu te poti juca, nu te poti risca. ceea ce faci aici iti va decide viitorul vesnic.
cei care renunta la haina monahismului ar trebui sa aiba mare cainta, in primul rand pentru ca a gresit fata de Dumnezeu. si pe langa aceasta cainta o mare rabdare si intelegere. de ce? pentru ca el a gresit, a facut un pas foare urat in fata Domnului. nu s-a gandit suficient inainte de a lua o decizie, s-a pripit, si astfel a avut (sau va avea) foarte mult de suferit... pornind de la aceasta premisa, va trebui sa-i inteleaga pe cei din jur ca nu vor sa faca aceeasi greseala, sa inteleaga ca ei sunt constienti de importanta faptelor, de repercursiuni, DAR SI de importanta pe mana cui te lasi... este foarte important cui acorzi incredere. Harul ca preot poate ca il va avea, dar oare il va indrepta pe crestin? oare va stii sa indrepte pasii celui cazut?
desigur, va trebui sa demonstreze ca da, daca mai are pretentii sa fie preot... iar increderea, stiti si voi din experientele voasrte, nu se castiga asa... peste noapte.
deci, cel care abia a iesit din manastire, pe langa intelegere, va trebui sa aiba rabdare fata de cei din jur, dar mai ales, fata de cei de care depinde, fata de cei de la care asteapta ceva... orice... chiar si incredere. si la urma urmei... el a stricat, el e dator sa repare.