Întrebat odată părintele Arsenie dacă a avut experiențe directe cu Dumnezeu, a destăinuit: „Eram în pușcărie închis în zarca la întuneric, deznădăjduit oarecum de încercările vieții și resemnat că voi muri. Întins pe spate în umezeala rece a pardoselii pușcăriei, o mână m-a atins pe spate în acel întuneric în care nici măcar punctele cardinale nu le puteai distinge; o mâna m-a atins și mi-a zis: «Arsenie, scoală ! Încă nu ai terminat osteneala ta !». Mi-am dat seama în clipa aceea că fost îngerul Lui Dumnezeu trimis să mă salveze și să-mi dea nădejde. În clipa aceeea mi-am adus aminte de o văduvă săracă căreia îi făceam milostenie si de câte ori primea ceva, mereu îmi spunea: «Să fie Dumnezeu cu tine încotro te-oi întoarce, cu și fără voia ta.» Săraca..., parcă îmi proorocea, fără să-mi dau seama, prin ceea ce aveam să trec. De atunci am simțit tot timpul mâna Lui Dumnezeu cu mine, timp de aproape șase ani, cât am fost viețuitorul temnițelor comuniste.” Mai spunea unora zâmbitor: „Frate, azi nu am cu ce să te ajut dar din respect și dragoste îți întind o mână caldă.”
preluare fragment de pe:
www.parintelecalistrat.com