Pune mana pe un dictionar ignorantule... aia inseamna inviere , nu 'trecerea de la moarte la viata'... Esti depasit rau... nu prea am ce vorbi cu tine... (nu ma refer doar la limba romana, ci si la teologie si logica , stai prost cu ele)..
ÎNVIÁ, învíi, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a readuce la viață. ♦ Fig. A reveni sau a face să revină în minte, a (se) trezi în amintire. ♦ Intranz. (Despre vegetație) A renaște după sfârșitul iernii, a începe să se dezvolte din nou. 2. Fig. A da sau a căpăta putere, vlagă, a (se) umple de viață; a (se) înviora, a (se) anima. [Pr.: -vi-a. – Prez. ind. și: înviez] – În + viu.
Sursa: DEX '98 | Adăugată de valeriu | Greșeală de tipar | Permalink
A ÎNVIÁ învíi /<lat. invivere 1. tranz. 1) (în credințele religioase și în basme) A readuce la viață. 2) fig. A face să se trezească în memorie. 2. intranz. 1) A deveni din nou viu (după ce a fost mort). 2) fig. (despre unele obiecte) A se trezi iarăși la viață.
Sursa: NODEX | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink
înviá (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 1 sg. învíi / înviéz, 2 învíi / înviézi, 3 învíe / înviáză, 1 pl. înviém (-vi-em); conj. prez. 3 să învíe / înviéze; ger. înviínd (-vi-ind)
Sursa: DOOM 2 | Adăugată de Laura-ana | Greșeală de tipar | Permalink
ÎNVIÁ vb. a (se) însufleți, a (se) scula, (înv.) a (se) deștepta, a (se) ridica. (Morții nu mai ~.)
Sursa: Sinonime | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink
ÎNVIÁ vb. v. renaște.
Sursa: Sinonime | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink
A învia ≠ a deceda, a muri, a pieri, a omorî, a sucomba
Sursa: Antonime | Adăugată de siveco | Greșeală de tipar | Permalink
înviá (-íu, înviát), vb. – A reveni sau a readuce la viață. – Var. (înv.) învie, înviere. Mr. înviedz. Lat. vῑvĕre, pref. verbal în- (Tiktin; DAR). Rezultatul normal, înviĕre, astăzi dispărut, (apare în texte din sec. XVI-XVII), și-a schimbat conjug., ca în Banat scriare ‹ scriere (Tiktin), cf. și confuzia între curere și curare (după DAR, învia e reprezentant direct al unui lat. invῑvāre, cf. Pușcariu, Dacor., VI, 704, ipoteză ce pare inutilă). Eset cuvînt comun (ALR, I, 175); part. învis, de la conjug. primitivă, se conservă încă în Trans. de Nord (Drăganu, Dacor., II, 611). – Der. învietor, adj. (care reînvie); înviere, s. f. (acțiunea de a învia)
http://dexonline.ro/definitie/INVIERE