Citat:
În prealabil postat de Theodor_de_Mopsuestia
Stim cu totii ca invatatura lui Pelagius, calugar brit, care in esenta deriva mantuirea din voia omului mai mult decat din a Domnului, a fost deopotriva atacata si infranta de Sfantul Augustin si apoi condamnata. Spre necazul fiilor oamenilor, Ala de Jos nu doarme, nu uita si se razbuna cand poate. Asa se face ca, in secolele XVI-XVII apare invatatura lui Jacobus Arminius, teolog olandez, care practic aduce de la ghena cu invataturi antiscripturistice si antipatristice pelaginiasmul, cosmetizandu-l nitel.
As dori sa dezbatem despre legaturile dintre nesimtirea duhovniceasca a omului modern, a noastra a tuturor pacatosilor, si influentele subtile ale unei atari invataturi, instilate in habitudinile noastre prin media, si mai grav, in chiar modul de practicare a credintei. E logic si previzbil ca o invatatura care spune "tu ai ultimul cuvant in mantuirea ta, prin faptele tale; Dumnezeu doar e Cel cu parafa "bun de mantuit" la final" sa deschida cutia Pandorei plina cu pacate si delasare spirituala.
Astept raspunsurile domniilor voastre.
|
Conciliul din Orania (iulie 529):
canonul 3: Dacă cineva spune că Grația lui Dumnezeu poate fi dată la cererea omului și că nu este Grația însăși aceea care ne face să cerem, îl contrazice pe profetul Isaia sau pe Apostol care spune ca el: "Am fost găsit de cei care nu mă căutau, (...) Rom 10,20; Isa 65:1.
(Denzinger art 373)
Canonul 4: Dacă cineva pretinde că Dumnezeu așteaptă voința noastră spre a ne purifica de păcat și dacă nu admite că însăși voința noastră de purificare este o urmare a infuziei și lucrării Sfântului Spirit în noi, acela rezistă Sfântului Spirit Însuși, Care spune prin Solomon: "Voința este pregătită de Domnul" (Pr 8, 35 LXX) și Apostolului în predica sa salutară: "Domnul este acela Care lucrează în voi și voința, și putința, după bunul Său plac" (Ph 2,13)
(Denzinger, art 374)
Sursa aici:
http://www.catho.org/9.php?d=bv5#crg
Kyrie, eleison !
M.D.