[TINERI PENTRU ROMANIA]

INIMA LUI HIALMAR
de Charles Leconte de Lisle

O noapte clară. Un vânt îngheţat. Gerul faţa o pişcă.
Mii de viteji zac departe, pe câmp, neîngropaţi,
Cu sabia-n mână, cu ochii holbaţi. Niciunul nu mişcă.
Deasupra lor se roteşte mulţime de corbi ce ţipă turbaţi.

Luna rece revarsă din înălţimi lumina-i pală.
Hialmar se ridică dintre morţii plini de sânge
Sprijinindu-se de lama sabiei frânte cu mâna goală.
Sângele din răni îi ţâşneşte, dar nu se plânge.

- Hei! Care dintre voi mai are suflare,
Bărbaţi tineri, plini de viaţă şi voinici,
Care, în zori, râdeau şi cântau cu glas tare
Ca mierlele ce şi-au făcut cuib pe aici?

Toţi tac... Coiful mi-e găurit, armura spartă,
Străpunsă şi securea s-a desprins din coadă.
Ochii-mi sângerează. Aud o imensă şoaptă
Ca a mării sau ca a lupilor porniţi după pradă.

Vino aici, corb mâncător de carne de om!
Deschide-mi pieptul cu ciocu-ţi de fier.
Mă vei regăsi zăcând sub al cerului dom.
Hai, du-mi inima caldă la fiica lui Ylmer.

În Uppsala, unde Jarlii beau bere bună
Ciocnindu-şi pocalele de aur şi cântă,
Acolo du-te-n zbor, haimana nebună!
Caută-mi logodnica şi dă-i inima-mi frântă.

În turnul înalt, cenuşiu şi străvechi
O vei găsi aşteptând, cu părul căzându-i pe umeri,
Doi cercei de argint fin îi atârnă-n urechi,
Şi ochii-i sunt mai limpezi ca astrul frumoaselor seri.

Du-te, sumbru mesager, spune-i că de ea mi-e dor
Şi arată-i inima mea. A cui e ea va şti
Pentru că-i puternică şi nu slabă de om temător
Şi fiica lui Ylmer, Corbule, îţi va zâmbi!

Eu mor. Din răni viaţa mi se scurge curată.
Mi-a trecut vremea. Beţi lupilor sângele-mi rubiniu!
Tânăr, curajos, vesel, liber şi fără pată,
Mă voi duce să stau printre Zei în soarele viu.

Traducere de Pârvu Ana Maria