Citat:
Īn prealabil postat de glykys
Nu inteleg ce vrei sa spui, toti marii duhovnici au si marturii despre sine, adica biografice, unele chiar foarte ample.
Nu e bine sa ascunzi talantul si ajutorul lui Dumnezeu; ca nu puterile proprii l-au ajutat pe par. Papacioc sa supravietuiasca in puscarie, nici pe par. Cleopa sa stea atatia ani in pustie, nici pe par. Teofil sa ajunga calugar, in ciuda deficientei sale. Citind vietile lor, intelegi mai bine ca nu se lauda pe ei insisi povestind faptele extraordinare prin care au trecut in viata, ci lauda ajutorul Domnului pe care s-au invrednicit sa il primeasca.
De ce sa nu povesteasca prin ce au trecut ei insisi? Asta ar fi falsa smerenie.
|
Oh, nu sensul acesta il tinteam, desigur. Imi pare adevarat ca sfintii, atat cat ii cunosc eu din scrierile la care am avut acces, au vorbit despre ei insisi ca prilej de a aduce slava lui Dumnezeu. Nimic nu si-au atribuit, ci harului Domnului au spus ca le datoreaza totul. Cat despre Plansurile Sfantului Efrem ce sa mai spunem? Or, de pilda, iata-l pe Fericitul Augustin marturisind in Confesiuni.
Desigur, au descris nevointa lor ca noi sa avem un model de urmat pe drumul catre castigarea Duhului Sfant. Uite, de pilda, cum scrie Gheron Iosif sau Gheron Paisie. Ce nevointe! Cutremurator, cu adevarat.
Iar toate aceste nevointe ale lor ei le-au atribuit harului Domnului care le-a dat prilejul sa se sfinteasca in impreuna-lucrare.
In fine, e un subiect delicat si cred ca riscam destul de mult sa ne pierdem dincolo de intentii in mreaja cuvintelor... Sa fie cu iertare...