Citat:
Īn prealabil postat de glykys
Dam raspuns si de ce am facut noi pentru aproapele, ai vazut ce scrie in Evanghelie referitor la ce vom fi intrebati la Judecata, daca ne-am miluit aproapele, nu cate ore ne-am rugat pentru mantuirea personala. Crestinul nu e strut, sa isi bage capul numai in pamant si sa fie indiferent fata de ce se intampla. Stiu insa ca nu ai vrut sa sustii asta, dar am vrut sa mentionez acest lucru, sa nu spunem: pe mine ma intereseaza sa ma mantuiesc, vecinul treaba lui, cu faptele lui!
Asta imi aduce aminte de povestea cu lingurile, ca si in rai si in iad sunt niste oameni cu linguri cu cozi foarte lungi, diferenta e ca in iad, nimeni nu isi poate duce lingura la gura sa manance, in timp ce in rai, acest lucru e compensat de faptul ca fiecare dintre ei ii tine lingura vecinului, reusind altfel sa se hraneasca cu totii, unii de la altii.
|
Desigur, desigur, cum oare am putea noi, crestinii, sa voim altfel? Asta ne e credinta, modul de viata, petrecerea.
De-o vreme, insa, am noi nemultumiri fata de modul cum imi fac eu treaba si spun altora ceea ce imi repet mie insumi: avem mult de lucru cu noi insine, inainte de a ne imagina ca stim sau putem sa facem mult doritul "bine". Poate ma influenteaza aici si profesia (ca profesor si consilier psi am dobandit o anumita prudenta fata de impulsul de a face "binele"). Mult rau am vazut ca fac oamenii "de bine". (Salvatori care intra in triunghiul dramatic sa ridice o asazisa victima si se trezesc apoi persecutati de cel care a devenit intre timp stapan pe situatie. Sau oameni care nu stiu pur si simplu ce fac si mai mare rau produc cu vorba ori cu fapta. "Primum non nocere, deinde curare". Binele nu vine doar voind asta, e nevoie de o intreaga pricepere in acest sens si de mult, mult discernamant. Asa cred.)
Asa ca ma straduiesc sa iau cat mai mult aminte la reperul numit discernamant - chit ca pana acum, din pacate, nu ma pot lauda ca il detin.