Hmm...Interesant mesajul tău prin substrat...Sunt pasăre cautarii mele de cînd mă ştiu, aleg mereu grîul sau alteori aleg să nu mănînc, ades insă constat cu stupoare cum ce mi se servise drept seminţe n-a fost decît nisip...Şi atunci îmi reamintesc ce munte înalt este credinţa şi ce pulbere eu...În pieţele lumii se vînd multe, chiar şi suflete in mod gratuit, ofrandă tarabelor amăgind trecătorii. Chiar pasăre fiind mă pipăi minţii sufletului şi simt pereţii însufleţind biserica aceluia ce m-a creat dintru începuturi . Pe stradă plictis mare deoarece se găsesc nenumărate biserici goale , rătaciţi paşi visînd nemurirea...Dincolo de păsari mai există catapetesme reale, legaminte divinului cu omul, dar pîna fiecare nu va realiza că suntem ziduri aceleiaşi biserici sădita ceresc sufletelor preoţii degeaba grăiesc adevăruri despre ADEVARUL adevarat. Nu cred ca ne abandonăm numele....El ne lasă pe noi, uitînd să il purtam omeneşte, uitînd să mancam hrana cu adevărata gură. Şi cădem, prea des cădem....dar astfel probabil învăţăm ce păsari firave suntem şi ce trecători...Îmi doresc seva boabelor vieţii , impletirea păsării cu îngerul-om, cerul ştiu e ..acolo....insă AICI mai urc trepte şi eu....